În cadrul unei şedinţe care a avut loc miercuri, noul guvern de centru-dreapta din România a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede unele măsuri de austaritate, dar şi aşa deficitul bugetar va depăşi 7% din PIB – a anunţat premierul Florin Cîţu.
Pensiile vor creşte doar de la 1 ianuarie 2022, în acest an nu vor fi acordate vouchere de vacanţă, studenţii nu vor mai beneficia de gratuitate pe transportul feroviar şi vor fi tăiate unele sporuri salariale ale funcţionarilor publici.
Florin Cîţu a precizat: „Trebuie să punem capăt ipocriziei”, deoarece cheltuielile stabilite de fosta majoritate social-democrată nu au acoperire. Premierul României a promis că în cursul zilei de joi va fi dat publicităţii şi supus dezbaterii publice proiectul bugetului de stat pe acest an, care va fi construit pe o creştere economică de 4,3% şi un deficit bugetar de 7,14 – 7,16 procente./ademeny/schelaru
MTI – 11 februarie