Traficul rutier se desfășoară în condiții normale la punctele de frontieră de pe raza județului Arad

Traficul rutier se desfășoară la această oră fără timpi semnificativi de așteptare la intrarea în țară dinspre Ungaria, la punctele de frontieră de pe raza județului Arad. Poliția de frontieră precizează că după controlul documentelor de călătorie, persoanele care intră în țară trebuie să se prezinte pentru completarea declarațiilor în fața reprezentanților DSP care-și desfășoară activitatea în punctele de frontieră.
Comisar șef, Laura Bondar: În momentul de față, la autoturisme traficul se desfășoară în condiții normale, neînregistrându-se timp de așteptare. În PTF Borș controlul se realizează pe trei artere, în PTF Nădlac 1 pe trei artere, în PTF Nădlac 2 pe trei artere pe sensul de intrare în țară. De asemenea, precizăm că după efectuarea controlului de frontieră pe sensul de intrare în țară în punctele de trecere a frontierei terestre participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții DSP aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 februarie)