Uniunea Europeană îşi intensifică achiziţia de vaccinuri împotriva coronavirusului, după ce a fost criticată la scară largă pentru debutul lent al campaniei de vaccinare. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că îşi doreşte ca acordurile încheiate cu producătorii de vaccinuri să ofere Uniunii Europene acces la seruri adaptate pentru a contracara noile tulpini ale virusului. „Comisia a aprobat un al doilea contract cu Moderna, pentru achiziţia a încă 300 de milioane de doze ale vaccinului acesteia împotriva COVID-19”, a adăugat doamna Von der Leyen. Preşedintele Comisiei a mai spus că Agenţia UE antifraudă ajută statele membre să depisteze vaccinurile contrafăcute de pe piaţa neagră./mbrotacel/schelaru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 februarie