Realizator: Cristian Curte – Bună seara! Bine v-am regăsit! Pentru că bugetul statului este sub presiune, săptămâna trecută au apărut discuții în public legate de salarizarea preoților, unele bazate pe știri false, venite, culmea, de la demnitari ai statului român. Ce să mai aștepți atunci de la popor, care crede cu tărie în mitul conform căruia guvernul le plătește în mână clericilor salarii cât ale profesorilor? În realitate, majoritatea preoților primesc în mână de la stat 65% din salariul unui profesor din ciclul preuniversitar, o minoritate a clericilor, mai exact 30%, primește un procent de 80% din salariul unui profesor din ciclul preuniversitar. Veți afla în emisiunea de astăzi de ce clericii noștri au de la stat acest ajutor la salarizare, pentru că nu este un salariu. Şi tot astăzi invitatul ediției, domnul Cătălin Raiu, expert OSCE în libertate religioasă, o să vă detalieze principalele formule de salarizare a clerului din spațiul nord-atlantic. Pentru că, veți vedea, există deosebiri foarte mari între UE și SUA, dar și între europeni. Ce aţi zice dacă v-aş spune, de pildă, că nu România le plătește preoților un salariu integral, ci o țară vest-europeană, majoritar protestantă.
Cătălin Raiu: Există o singură țară în Europa care formal salarizează clerul ca și categorie socială angajată directă a statului și e vorba aici de Danemarca. De altfel, este singura țară în care încă există o biserică de stat și un minister propriu-zis, condus de un ministru care este membru al cabinetului, dedicat afacerilor ecleziastice, îl numesc ei. În celelalte țări clerul este angajat de către cultele religioase, deci, nu este angajatul statului în mod direct. Şi, practic, putem să vorbim de mai multe filozofii de salarizare a clerului, uitându-ne la celelalte state. Sunt două tendințe la nivel, să spunem, nord-atlantic, ca să ne referim cu precădere la zona democratică și liberală a mapamondului, una dintre ele, care se inspiră din tradiţia americană, este aceasta a liberalizării activităţii preoţilor. După cum știți, și sigur multă lume știe, în America, în Canada clericii sunt angajați direct ai comunității religioase pe care o păstoresc. Sigur că ei sunt parte dintr-un cult religios, ceea ce numim noi în Europa, sau dintr-o biserică tradițională, dar din punct de vedere financiar se supun exigențelor comunității, care la rândul ei trebuie să respecte exigențele cadrului legal general, adică al Codului Muncii.
Realizator: Deci, în America și Canada preotul nu este neapărat angajat al Episcopiei, ci al parohiei, iar credincioșii din parohie îi alimentează, să zicem, prin donații un salariu lunar, care este un salariu oficial, cu carte de muncă și cu tot ceea ce presupune ea, dări către stat, cum ar fi la noi CAS-ul sau CASS-ul, pe lângă impozitul pe venit.
Cătălin Raiu: Da, absolut, și fenomenul acesta se întâlnește inclusiv în unele țări europene. Spre exemplu, în țările europene în care Biserica Ortodoxă Română nu are statutul de cult, la fel, se merge pe aceeași formulă. În Germania, sigur știți că sunt cazuri de preoții care și-au negociat salariul direct cu comunitatea religioasă, care se angajează pe termen lung în baza unui contract, care respectă legislația statului sau landului respectiv să îi plătească această salarizare.
Realizator: Ce se întâmplă când comunitatea nu-i mai plătește salariul preotului, dările etc.?
Cătălin Raiu: De regulă, preotul acceptă să încaseze un venit diminuat sau poate chiar spre zero, în condiția în care el reușește să își suplimentează veniturile familiei cu un alt job. Fenomenul acesta al preoților, inclusiv români, care activează în diaspora și au în paralel un alt job, un alt serviciu e destul de generalizat.
Realizator: Deci, acesta este hai să-l numim modelul american?
Cătălin Raiu: Modelul american, liberal, individualist, care nu are relații directe cu cultele religioase, așa acum le înțelegem noi în logica europeană, adică, corpuri sociale, cu care guvernul tratează în mod direct. America, Franța, spre exemplu, se referă direct la unitățile de cult, la parohii și atunci și termenii în care sunt legiferate acest aspecte sau relațiile contractuale sunt direct cu unitatea de bază a cultului, care este parohia sau congregația.
Realizator: Există vreo corespondență a acestui model american în plan european?
Cătălin Raiu: În Europa, unde avem tradiția unei biserici oficiale, sau a unei biserici naționale, sau a unei biserici tradiționale, cu un aport însemnat la devenirea națiunii, cum este și cazul României, salarizarea preoțimii urmează logica conform căreia clerului în sine este un corp social. Deci, dacă în logica liberală clerul este, de fapt, o adunare de individualități, fiecare având relații contractuale cu propria congregație, în Europa clerul este văzut mai degrabă ca un corp social și, atunci, negocierea pentru statutul lui salarial aparține conducerii bisericii din care face parte, care negociază la rândul ei direct cu statul, fie că vorbim de guvern sau de parlament. Practic, filosofia socială are în spate o opțiune ideologică conservatoare. Conservatorismul este un curent politic, ideologic care vede societatea nu ca fiind compusă din indivizi, așa cum vede liberalismul, nici din clase sociale, care sunt antagonice, așa cum vede socialismul, ci fiind compusă din corpuri sociale care sunt importante pentru bunăstarea societății prin însăși natura lor. Deci, cu alte cuvinte, biserica este importantă pentru societate prin natura ei, prin activitatea ei morală, spirituală, socială, educațională, prin toate aspectele pe care le atinge. Și, atunci, un guvern conservator este interesat să se uite cu precădere la corporațiile sociale care au impact foarte mare și care, într-un fel, țin logica guvernării cu ochii către tradiție, nu? Conservatorii conservă. Ce? Conservă tradiția, în detrimentul unei opțiuni individualiste sau socialiste, așa cum e cazul în liberalism sau în socialism. Ei, cu toate acestea, această opțiune conservatoare de a vedea preoțimea, clerul sub aspectul lui social, sub aspectul impactului pe care clerul, ca corp în sine, îl are în societate, a început și ea să se secularizeze în Europa. Sunt celebre cazurile Norvegiei și Suediei, care până acum 10-15 ani, alături de Danemarca, aveau și ele o biserică de stat. Este celebru cazul Greciei, unde Biserica Ortodoxă a rămas cu un statut de semi-biserică de stat; este biserică privilegiată sau prevalentă, am traduce noi în limba română. În vreme ce în celelalte țări nu mai există această ierarhizare între cultele religioase. Există, în schimb, practic, un raport de concurență între ele și obligația statului de a rămâne neutru vizavi de credințele religioase și de a le vedea cu aceiași ochi. Cu alte cuvinte, în ochii statului român, spre exemplu, Biserica Ortodoxă Română, care are 86,45% din credincioșii români drept membri, în ochii statului român este egală cu Biserica Armeană, care, conform recensământului, are 400 de membri. De ce? Pentru că toate credințele religioase sunt legitime în ochii statului, atâta timp cât ele, sigur, nu fac chestiuni care sunt în afara legii.
Realizator: Un amănunt pentru a lămuri cadrul discuției: statul român este un stat laic? Pentru că majoritatea celor care discută despre salarizarea cultelor pleacă de la această afirmație.
Cătălin Raiu: Statul român nu este un stat laic. În realitate, sintagma stat laic nu există în formulă juridică. Există principiul laicismului, care este prezent în Constituţia Republicii Franceze, care spune că Franţa se guvernează ca o republică în virtutea principiului laicismului. Statul în sine nu poate fi nici laic, nici religios, pentru că statul este o birocraţie, şi aici vine nuanţa, o birocraţie care este obligată să rămână neutră faţă de credinţele religioase. Este un exemplu de filosofie liberală de mijloc de secol XIX, dezvoltată cu precădere în Germania, Elveţia, acolo unde deja aveai
de-a face cu o unificare politică care nu mai era dezvoltată în tandem cu o singură biserică, cum e cazul României. Deci, statele nu sunt laice. Statele comuniste, printre care şi România, au fost într-adevăr state laice, chiar atee, dar astăzi în Europa, acolo unde vorbim de democraţie, şi de o democraţie mai degrabă încă liberală, formula sau termenul corect este ‘stat neutru din punct de vedere religios’, deci, un stat care nu foloseşte referenţial sau instrumente religioase în elaborarea de politici publice.
Realizator: Haideţi să trecem acum la bani. Pentru că sunt foarte multe mituri legate de salariile preoţilor şi destul de puţină informare precisă. Dumneavoastră aţi lucrat mult timp la Secretariatul de Stat pentru Culte, astfel încât cunoaşteţi această problemă.
Cătălin Raiu: În România principiul este următorul: clericii sunt angajaţii cultelor religioase, adică, sunt angajaţi ai privatului. Cultele religioase în România au statut de organizaţii private şi – spune legea mai departe – de utilitate publică. Acest ‘de utilitate publică’ permite Guvernului să sprijine din punct de vedere salarial activitatea preoţilor.
Realizator: Nu sunt singurele organizaţii de utilitate publică. E, practic, un ONG de utilitate publică într-un fel, nu?
Cătălin Raiu: De fapt, 18 ONG-uri, pentru că trebuie să le socotim pe toate. Nu sunt singurele. Partidele politice, spre exemplu, primesc o subvenţie din ce în ce mai generoasă, se pare, de la Autoritatea Electorală Permanentă, fonduri cu care îşi pot acoperi diferite cheltuieli, şi nu mai dăm exemple mai departe. În virtutea acestui principiu, din cei 16.600 aproximativ de preoţi, pastori, imami, rabini din România, 70% primesc un sprijin salarial de 65% din salariul unui profesor de nivel preuniversitar, iar restul de 30% un sprijin salarial de 80% din salariul unui profesor de nivel preuniversitar.
Realizator: Majoritatea, cred, a ascultătorilor noştri, din ceea ce am constatat atunci când ei trimiteau mesaje în direct, cred în mod fals că, de fapt, clericii din România primesc un salariu integral de la stat în mână. Deci, nu este aşa. Primesc doar 65% din salariul unui profesor din învăţământul preuniversitar.
Cătălin Raiu: Exact. Și este informație foarte publică, pentru că este cuprinsă în Legea salarizării unitare, oricine o poate verifica, inclusiv numărul de contribuții pe care statul le acordă celor 16 culte religioase care doresc acest lucru. Martorii lui Iehova și Cultul Baptist nu solicită acest sprijin salarial.
Realizator: Deci, preotul primește 65% din respectivul salariu. Ce se întâmplă cu restul de 35%, îi aduce din parohie, de unde îi ia?
Cătălin Raiu: Deci, preotul primește 65% din salariul unui profesor de nivel preuniversitar, nu din salariul lui. Cu alte cuvinte, angajatorul lui, care este unitatea de cult, parohia sau Protopopiatul sau Episcopia, nu este obligată să îi livreze un salariu suplimentar peste acest 65%, cu condiția ca acești 65% să fie mai mare decât salariul minim pe economie, pentru că nu poți angaja pe cineva în România sub nivelul salariului minim pe economie, pe normă întreagă.
Realizator: În Biserică Ortodoxă, cel puțin, știu că preoții sunt în general angajați, adică, sunt salarizați aproximativ la fel cu un profesor din învățământul preuniversitar, astfel încât un preot, de fapt, trebuie să completeze ajutorul de la stat pentru ca, în final, să ajungă să ia în mână cât un profesor.
Cătălin Raiu: Asta este o reglementare strict internă a Bisericii Ortodoxe, e posibil să nu fie întâlnită și în cazul altor culte, este o reglementare pe care o putem doar estima. Nu știm, efectiv, care este situația pentru cei 14.000 de preoți ortodocși, poate, spre exemplu, să difere această reglementare de la eparhie la eparhie.
Realizator: Oricum, ceea ce trebuie să înțeleagă ascultătorii, și cred că este foarte important, este că statul nu dă preoților români în mână un salariu de profesor; pentru a ajunge la un salariu de profesor un preot ar trebui să strângă restul de bani de la credincioși în fiecare lună, ceea ce, mă rog, este o sumă consistentă. Acum, asta se întâmplă cu personalul clerical. Mai există și personalul neclerical salarizat, adică, aici vorbim de cântăreții din diferitele culte.
Cătălin Raiu: Da, există aproape 20.000 de posturi de personal neclerical la nivel național, ei sunt sprijiniți salarial, din nou, nu salarizați, ci sprijiniți salarial de către Consiliile Județene cu o sumă care nu am mai fost indexată de doi ani, rămânând la salariul minim pe economie de acum doi, trei ani, adică 1.812 lei.
Realizator: 1.812 lei salariul brut.
Cătălin Raiu: Da, brut, absolut. Aici, într-adevăr, cultele religioase sunt obligate de lege să completeze până la nivelul salariului minim brut aflat în plată, aflat în vigoare la momentul actual. Și aici nu-i poți da persoanei respective doar suma asta pentru că nu este legal, trebuie să-i dai măcar salariul minim pe economie. Adunați sprijinul statului la nivel guvernamental pentru personalul clerical cu cel de la nivelul Consiliilor Județene pentru personalul neclerical, grosso modo suma se apropie de 250 de milioane de euro pe an. E mult sau e puțin, răspunsurile, cred eu, sunt valide în ambele sensuri. Pe de o parte, e mult pentru că pare o sumă mare.
Realizator: Cât tichetele de vacanță.
Cătălin Raiu: Cât tichetele de vacanță sau o altă statistică interesantă pe care am făcut-o acum doi ani, recunosc nu e actualizată, un preot primește în medie de la Guvern un sprijin brut de 2.200 de lei pe lună.
Realizator: Bun. Acesta este cazul României, la noi există și o particularitate, adică, hai să le spunem ascultătorilor cum s-a ajuns ca statul român să finanțeze personalul clerical, pentru că există o poveste întortocheată, care începe cu Alexandru Ioan Cuza și acolo e ceva mai complicat decât mitul că Alexandru Ioan Cuza a luat proprietățile celor care le foloseau, hai, să spunem, într-un mod imoral, adică, bisericile ortodoxe surori, cea greacă în speță, pentru că el nu a secularizat doar averile Bisericii Ortodoxe Române, de care profita Biserica Ortodoxă Greacă, ci a luat averile Bisericii Ortodoxe Române integral.
Cătălin Raiu: Ce face Alexandru Ioan Cuza este să naționalizeze, eu aș folosi mai degrabă cuvântul ăsta, proprietățile bisericești și cu banii rezultați să acopere în primul rând deficitul bugetar al bugetului de stat, statul român la momentul nașterii lui era ca statul român în pandemie – avea deficit bugetar de la un an la altul. Cuza își propune să construiască sistemul național de educație. În schimbul naționalizării averilor bisericești, Alexandru Ioan Cuza promite salarizare integrală pentru preoți, numai că, sigur, el personal nici nu are timp să rezolve această situație, nu o rezolvă nici regimul antebelic, să spunem, epoca Regelui Carol I sau o rezolvă doar parțial, pentru că de la an la an s-au tot blocat de restricții bugetare și numărul de preoți efectiv salarizați de stat creștea, dar creștea anevoios, și aici merită săpat mai mult, poate istoricii se vor uita mai cu atenție în următoarea perioadă la această epocă, abia Carol al II-lea și regimul comunist reușesc într-adevăr să formalizeze un sistem de salarizare, haideți să nu îi spunem echitabil, dar predictibil pentru preoțime, din nou, preoțimea văzută, așa cum spuneam în deschiderea dialogului nostru, ca un corp social, un corp care sprijină statul în devenirea noastră națională, un fel de garant al moralității noastre, un fel de artizan, mediator de conflicte sociale. Rolul ăsta de mediator, de moralizator al preotului e foarte pronunțat, inclusiv înainte de războaie și chiar și după ele, în perioada comunistă. Rolul ăsta social al preoțimii, pe post de corp social, ca un corp nu neapărat individual este, dacă vreți, apreciat în mod onest abia după 1990. Deci ceea ce Carol al II-lea începe, regimul comunist continuă, pentru că avea nevoie ca biserica să fie, dacă vreți, disciplinată, să nu pună foarte mari probleme ideologice regimului, așa cum s-a întâmplat în orice altă țară comunistă. Abia după 1990 începe să se sistematizeze.
Realizator: Domnule Cătălin Raiu, haideți să vorbim acum despre cum se strâng acești bani. Banii care sunt în România destinaţi salarizării preoților sunt luați pur și simplu de la buget, deci dintr-un sac mare. Cum fac celelalte țări europene? Haideţi să ne uităm prima dată în curtea balcanică, ce se întâmplă cu o altă țară ortodoxă, Grecia, și apoi să vedem ce fac țările din centrul și vestul Europei.
Cătălin Raiu: În Grecia știu că există niște subvenții direct de la Guvern pentru fiecare preot în parte, undeva în jur de 1.000 de euro pe lună, care sunt subvenții de la Guvern, dar au tot acest statut de sprijin salarial, pentru că, la fel ca în România, preotul este liber să-şi suplimenteze veniturile în funcție de activitatea și de efortul pe care îl depune în cadrul comunității religioase. Republica Moldova, pe de altă parte, și în general țările care au făcut parte din blocul sovietic: Estonia, Letonia, nu salarizează sub nicio formă clerul. Avem aici reminiscențe din anii comunismului. Şi în Occident, în țările care au avut această tradiție, fie protestantă, fie un tandem de biserică protestantă și catolică, cum e Germania, Suedia, Danemarca, Finlanda, Austria chiar, optează pentru o sprijinire a activității cultelor recunoscute direct prin impozitarea membrilor acestora. Cu alte cuvinte, pe fluturașul de salariu fiecare angajat vede suma pe care el o trimite în mod direct, e adevărat operațiunea e făcută de stat, dar e vizibilă pe fluturaș, o trimite în mod direct bisericii din care face parte. Şi atunci, acești bani sunt centralizaţi la nivelul bisericii și oferiți sub formă de salarii preoților. Este o filozofie tot din secolul XIX, care a fost gândită atunci – vedeţi? – în răspăr cu filozofia lui Alexandru Ioan Cuza. Atunci, scopul în astfel de țări de tradiţie mai degrabă protestantă a fost acela de a separa biserica de stat. Cum separăm biserica de stat? Separând bugetele. Cum separăm bugetele? Pentru că biserica nu poate ea însăși să impună taxe într-un regim liberal, doar statul are monopolul taxării, statul face operațiunea de a colecta în locul bisericii, dacă vreți, contribuția fiecărui membru al bisericii la bugetul bisericii. El face practic acest serviciu. E o filozofie care are scopul de a separa biserica de stat, pe când – nu? – în același timp, în aceeași epocă, în România, filozofia era aceea de a ține biserica aproape de stat, de a o fideliza, de a-i servi ca o armată fidelă în demersul de construire a națiunii, inclusiv în demersuri concrete: de edificare a sistemului educațional și așa mai departe.
Realizator: În filozofia aceasta europeană, în care practic banii pleacă direct din salariul meu în contul bisericii, eu pot să mă sustrag de la plata acestui impozit sau este obligatoriu?
Cătălin Raiu: Da, sigur, fiecare persoană se poate sustrage. Trăim într-un regim al libertății religioase. Te poți declara ateu, chiar dacă nu ești, şi atunci la secțiunea de contribuție pentru o anumită biserică, pe fluturașul tău va apărea zero, deci nu vei da niciun ban.
Realizator: Dar trebuie să te declari ateu, adică nu poți să te declari, eu știu, în Germania creștin protestant sau romano-catolic și să nu dai niciun ban bisericii.
Cătălin Raiu: Trebuie să te declari nemembru, că nu ești membru al unei comunități religioase, nu neapărat ateu. Cineva mi-a făcut un calcul estimativ în Germania la un salariu de 3.500 de euro net, contribuția pentru biserică ar fi undeva în jur de 83-85 de euro pe lună. Poate părea o sumă mare. De altfel, am în minte un studiu realizat de Pew Center acum doi ani de zile, care trece în revistă toate aceste țări care au practicat impozitul pentru membershipul religios şi în urma centralizării datelor de către Pew Center reiese că, spre exemplu, Biserica Evanghelică din Germania încasează anual undeva la 15 miliarde de euro de la membrii ei. Suma pare mare, e mult mai mare decât ce se întâmplă, spre exemplu, în România.
Realizator: De la membrii ei, direct din salarii, prin acel impozit pe care îl colectează statul.
Cătălin Raiu: Exact, exact.
Realizator: Şi care este regimul impozitării bisericii în Uniunea Europeană? Pentru că ambele sunt două fețe ale aceleiași monede. Se tot spune, de exemplu, că Biserica Ortodoxă Română nu plătește taxe și impozite. E adevărat?
Cătălin Raiu: Este fals că Biserica Ortodoxă Română nu plătește impozit. O face, în realitate, în logica unui regim fiscal specific ONG-urilor.
Realizator: Adică Biserica Ortodoxă Română și toate cultele plătesc bani către stat la fel ca ONG-urile, aceleași impozite.
Cătălin Raiu: Fix aceleași impozite.
Realizator: Interesant că tot ONG-urile o atacă pe această direcție. Deci, practic, au regim fiscal identic, dar e atacată de parcă ar avea un regim fiscal separat.
Cătălin Raiu: Aici e un bemol, că dacă vă uitați pe scena din ultimii ani, ca să vedeți cine a atacat biserica pentru că nu plătește impozit, statul a fost chiar mai vocal decât câteva ONG-uri. Presiunea a venit din interiorul statului de la diverși politicieni ajunşi în anumite funcții, în special în zona Ministerului de Finanțe, care în loc să se uite efectiv la lege și la practica europeană, au ieșit cu declarații care au crezut că sunt aducătoare de voturi. Logica impozitării bisericii peste tot în Europa urmează această logică a ONG-urilor și face parte dintr-o filozofie mai largă. Cu alte cuvinte, biserica este considerată, alături de partide politice, sindicate, ONG-uri, universități parte a societății civile, iar societatea civilă, adică acele asocieri de cetățeni care își propun exercitarea unor drepturi și libertăți în comun, în cazul bisericii libertatea religioasă, în cazul partidelor drepturile politice, în cazul sindicatelor drepturile sociale, acele asocieri beneficiază de un regim fiscal, dacă vreți, privilegiat, deși cuvântul ăsta nu e cel mai potrivit. De ce? Pentru că ele, prin însăși activitatea lor, pun în operă niște drepturi și libertăți, iar în democrație nu impozităm exercitarea directă a drepturilor și libertăților. Gândiți-vă că un copil merge la școală, sau un student, și primește o bursă. De ce o primește? Ca să aibă un sprijin material concret în exercitarea dreptului la cunoaștere, la educație. Statul nu pune impozit pe această bursă, statul nu pune impozit pe taxele pe care studenții le plătesc la facultate sau pe contribuția membrilor partidelor politice și sindicatelor. La fel, statul nu pune nici în România, nici în Germania, impozit pe membershipuri la o asociație religioasă sau la un cult religios. Nu pune impozit pe calitatea de membru nici în Germania. Acolo unde există un fel de taxă a bisericii, este taxa pe care biserica o solicită credincioșilor ei pentru calitatea de membru. Nu este a statului, nu statul o încasează, ci biserica. Deci nicăieri nu punem impozit pe exercitarea de drepturi și libertăți. Pe ce punem impozit, în schimb – și aici biserica nu face excepție nici în România, nici nicăieri, pe activitatea pe care biserica, sindicatele, partidele o desfășoară în afara organizației. Dacă preotul își încasează salariul despre care vorbeam, el este purtător de taxe și contribuții la bugetul de asigurări sociale, identic ca la orice fel de angajat din România sau Germania, Italia, Spania și așa mai departe. Deci biserica, atunci când intră în activități economice în afara ei, este impozitată exact ca toată lumea, Când însă desfășoară activități religioase, care implică inclusiv fonduri în interiorul ei, donații, contribuții pentru nunți, botezuri, nu este impozitată, pentru că banii rămân în interiorul organizației și sunt meniți să ducă la exercitarea libertății religioase în mod direct și nemediat de intervenția statului.
Realizator: Și atunci când desfășoară o activitate comercială, biserica este impozitată sau nu? De exemplu, dacă se apucă să vândă lemn pe care îl are în pădurea parohiei.
Cătălin Raiu: Dacă biserica desfășoară o activitate comercială, lemn, închirieri, teren în arendă, iar banii respectivi, rezultați din acea activitate, profitul de acolo, nu sunt investiți în activități liturgice sau misionare sau culturale și sunt, practic, blocați într-un cont, atunci ei sunt impozitați. Dar dacă biserica, cu banii pe care îi obține în urma unor astfel de activități, face donații sau repară clădirea, schimbă pictura din biserică, atunci banii nu sunt impozitați. Pentru că logica e aceeași, nu? Dacă cu ajutorul acelor fonduri realizezi activitate religioasă în mod direct, atunci statul nu mai intervine.
Realizator: Și asta se întâmplă și la un ONG care are grijă de copii orfani, urși sau zimbri?
Cătălin Raiu: Absolut! De altfel, nici n-ar putea fi lucrurile altfel, pentru că este ilegitim ca statul să facă distincția, cum spuneți, între un ONG care are grijă de copii orfani și o parohie care are grijă de copii orfani. Ar însemna să impozitezi parohia doar pentru faptul că implică activități religioase și ONG-ul secular să nu-l impozitezi pentru că nu implică activități religioase. Și ai face o discriminare între religios și secular, iarăși, un principiu care este absolut interzis în democrație.
Realizator: L-ați ascultat pe Cătălin Raiu, expert OSCE în libertate religioasă, fost expert guvernamental în cadrul Secretariatului de stat pentru culte. Am discutat cu domnia sa despre salarizarea preoților din România și din celelelate țări din spațiul nord-atlantic. Eu sunt Cristian Curte, vă mulțumesc pentru atenția acordată!
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie
