Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) preconizează să crească competitivitatea sferelor de inovaţii din mediul de afaceri din Republica Moldova. După cum se menționează la rubrica de informații într-un viitor proiect USAID, astfel de pași ar trebui să ajute această țară să reziste în faţa „influenței dezastruoase” a Rusiei, informează RUSSIA TODAY, RT, care a intrat în posesia acestui document.
SUA intenționează să aloce până la 34 de milioane de dolari pentru a sprijini mediul de afaceri din R.Moldova.
„Obiectivul acestei activități din domeniul tehnologiilor inovatoare este de a crește competitivitatea industriilor inovatoare din Republica Moldova, care includ următoarele domenii: industria ușoară, tehnologiile informației și comunicațiilor, ingineria de precizie, construcţia de maşini, industriile creative, precum și producția de produse electronice și contribuirea în promovarea integrării țării pe piețele occidentale, în aceste domenii”, se specifică în document. Proiectul este conceput pentru o perioadă de cinci ani, iar pentru implementarea acestuia ar putea fi alocată suma de 30-34 de milioane de dolari.
USAID intenționează să realizeze obiectivele stabilite, printre altele, prin „construirea unor parteneriate” între asociațiile de afaceri din Republica Moldova, împreună cu comunități de afaceri regionale și internaționale și cu investitori. Documentul subliniază că piața moldovenească este penultima ca dimensiune din Europa și are cel mai mic PIB pe cap de locuitor. Statul rămâne a fi printre cele mai sărace din regiune, motiv pentru care, după cum se menționează în document, sunt create condiții pentru „inițiative distructive”, de exemplu, „creditări care fac posibile jafurile din partea Moscovei și a Beijingului”, susţin experții americani. Aceștia amintesc, de asemenea, că strategia USAID în cadrul actvităţii sale desfăşurate în Republica Moldova, pentru perioada 2020-2025, presupune acordarea de asistență republicii în demersul ei şi orientarea de a urma „calea spre obținerea independenţei” ca stat european competitiv și democratic, care să reziste în faţa „influenței distructive a Kremlinului și a altor actori”.
Departamentul de Stat al SUA a anunţat recent despre intențiile sale de a finanța inițiativele menite să dezvolte „independența” presei din Republica Moldova.
Departamentul de Stat al Statelor Unite intenționează să refinanțeze inițiative care vizează dezvoltarea mass-media din Republica Moldova. SUA vor aloca până la 1,5 milioane de dolari pentru un proiect ce ţine de dezvoltarea mass-media din Republica Moldova, informează RUSSIA TODAY, RT. În special, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii intenționează să aloce până la 1 milion de dolari pentru un proiect de susținere a „independenței” presei din republică.
„Obiectivul proiectului este de a consolida capacitatea presei moldovenești și de a dezvolta producția locală (media – nota RT) în interesul diversității de opinii și independenței editoriale”, se menționează în document.
După cum reiese din textul documentului, va fi susținută presa „independentă”, care respectă principiile unei prezentări credibile, obiective și cuprinzătoare a informațiilor. De asemenea, specialiștii selectați vor fi implicați în consolidarea competitivității mass-media locale și îmbunătățirea calității informării locuitorilor R.Moldova despre procesele politice și economice care au loc în țară. Departamentul de Stat intenționează să aloce aproximativ 500.000 de dolari pentru un proiect de dezvoltare a abilităților profesionale ale jurnaliștilor.
„Scopul proiectului este de a sprijini organizațiile calificate care pot contribui la îmbunătățirea gradului de profesionalism al jurnaliștilor și mass-media moldovenești”, se arată în descrierea grantului. Astfel, specialiștii implicați în acest proiect vor fi angajați în dezvoltarea de programe educaționale speciale, în organizarea unor burse de studii și stagieri pentru studenți. Totodată, cetățenilor, care vor urma studii în SUA, li se pot oferi „alte tipuri de cooperare şi interacțiune cu specialiști competenți” din domeniul mass-media atât din Moldova, cât și din alte țări, inclusiv din Statele Unite. Instituţiile care nu sunt afiliate guvernului sau partidelor politice pot aplica pentru accesarea acestor proiecte.
În luna februarie 2020, au apărut informaţii potrivit cărora Statele Unite au anunțat un concurs pentru o subvenție privind implementarea unui program menit să „îmbunătățească alfabetizarea în domeniul mass-media în rândul moldovenilor”./vdraguta
(www.russian.rt.com – 18 februarie)