“Prima mea misiune în România nu m-a făcut nerăbdător să mă întorc acolo!”
Locotenentul Floyd E. Haupt (1920 – 2010) din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA a participant la mai multe raidurile asupra unor obiective din România, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Locotenentul Floyd E. Haupt a fost navigator pe un bombardier de tipul B-24 Liberator, care avea baza în Italia, în apropiere de Pantenalla, la circa 65 km de Bari. În 1995, Floyd E. Haupt a răspuns invitației făcută de Secția de Istorie orală – Radio România și a înregistrat pe bandă magnetică câteva amintiri legate de misiunile avute în România:
„Am efectuat 35 de incursiuni deasupra teritoriului controlat de germani. Incursiunile deosebit de dificile erau considerate duble, așa că am fost creditat cu 50 de misiuni. Am efectuat patru raiduri către România, toate fiind considerate duble deoarece erau obiective petroliere, iar germanii le apărau cu prioritate. Erau importante pentru germani și, bineînțeles, erau importante şi pentru noi. Am efectuat patru misiuni în România. Prima misiune a fost la 6 iunie 1944; am efectuat un raid asupra orașului Ploiești, iar ținta a fost o rafinărie petrolieră. A doua misiune a fost la 23 iunie 1944 – am efectuat un raid asupra orașului Giurgiu, iar ținta a fost o instalație petrolieră. A treia misiune a fost la 28 iunie 1944, când am efectuat un raid asupra orașului București. A patra misiune a fost la 18 august 1944, am efectuat al doilea raid al meu asupra orașului Ploiești, iar ținta a fost Rafinăria Petrolieră Româno-Americană. Prima mea misiune în România nu m-a făcut nerăbdător să mă întorc acolo. Am pierdut aviatori și avioane și nu știam niciodată cine va urma. Țintele petroliere produceau întotdeauna incendii de proporții. Îmi amintesc că am văzut coloane de fum ridicându-se mai mult decât altitudinea la care zburam, care ajungea și la 8.500 de metri. Această situație contrasta puternic cu frigul pe care îl înduram. Chiar și pe timp de vară, temperaturile la acele altitudini erau mult sub zero grade Celsius – temperaturile de la minus 28 grade Celsius până la minus 40 de grade Celsius erau obişnuite. Cei care efectuau misiuni pe timp de iarnă trebuiau să înfrunte temperaturi de chiar minus 57 grade Celsius. Mitraliorii de centru, care trăgeau prin geamurile deschise, simțeau mult mai acut frigul din cauza vitezei cu care zbura avionul. Ca navigator, mă aflam într-un compartiment din față. Gloanțele și proiectilele artileriei antiaeriene găureau fuselajul și aerul rece mă biciuia. A trebuit, de asemenea, să ne confruntăm și cu avioane de luptă. La un moment dat, grupul nostru de bombardiere a inversat rolurile și a escortat acasă o aeronavă de luptă de tip P-38 Lightning. Avionul pierduse un motor și avea nevoie de protecție. S-a înclinat într-o parte şi atunci am văzut o gaură în mijlocul fuselajului său dublu. Era singurul avion de luptă cu fuselaj dublu care participa la război, așa că l-am recunoscut cu ușurință. Apoi s-a strecurat pe sub noi, ca să evite impactul. Cred că acest lucru s-a întâmplat în timpul raidului asupra unui obiectiv din București.
Ultima dată când am văzut Ploieștiul pierdeam altitudine cu mare rapiditate, cu trei compresoare de aer lovite, cu o putere redusă a motorului, nu puteam să menținem altitudinea și nici să rămânem în formație. Presiunea ridicată a aerului, la o altitudine mai mică, ne-a redat o parte din putere. A trebuit să revenim acasă singuri, traversând Balcanii. Ca navigator, puteam să ghidez avionul pentru a ocoli zonele cu baterii antiaeriene, însă avioanele de luptă te pot lovi oriunde. Știam că germanii ne localizaseră şi era doar o chestiune de decizie dacă ne vor urmări sau nu. Ne-am strecurat înapoi spre bază. Ni s-a spus că existau două organizații clandestine în Iugoslavia, care se urau reciproc, așa că am fost avertizați să ne ținem gura dacă vom fi nevoiți să aterizăm acolo. În România nu erau clandestini care să ne ajute. În orice țară era posibil să primim ajutor de la persoane, chiar dacă nu erau organizații clandestine. Însă în orice țară era foarte posibil ca germanii să ne rețină. Viața ca POW (Prisoner of War), adică prizonier de război, era sumbră. Când echipajul nostru a ajuns în Italia ne-au luat pilotul și un mitralior ca să completeze un echipaj. A fost un raid asupra staţiei de triaj din Cluj, în România, la 2 iunie 1944. Nu s-au mai întors din această misiune. Timp de aproape 50 de ani, i-am crezut pe amândoi morți, apoi am aflat că pilotul a supraviețuit, ca prizonier de război. Nu fuseseră doborâți la momentul raidului, ci pe drumul de întoarcere la bază.
Nu am văzut România decât din aer. Părea un loc frumos și nu mi-ar fi displăcut să o vizitez”.
[Înregistrare realizată de Floyd E. Haupt, 1995. Traducere RADOR]
