Continuă protestele minerilor din Valea Jiului

Realizator: Protestul minerilor din Valea Jiului continuă și astăzi, peste 100 de mineri fiind autoblocați în subteranul Minei Lupeni – unii dintre ei, din noaptea de marți spre miercuri. Între timp, şi de la Mina Vulcan au plecat mineri spre Lupeni, pentru a se alătura colegilor lor. După miezul nopții a fost oprită și Termocentrala Mintia, din cauza lipsei cărbunelui – a anunțat președintele Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara, Cristian Iștoc, așa că peste 4.700 de locuințe și instituții din Deva au rămas fără agent termic. Potrivit corespondentului RRA Ilie Pintea, un miner a fost internat ieri la spitalul din Lupeni, iar cei rămași în subteran se plâng că nu au primit niciun fel de asistență medicală.
Reporter: Minerii sunt nemulțumiți de întârzierea de aproape zece zile cu care ar urma să își primească salariile, deși Sindicatul „Muntele” a semnat un protocol în acest sens cu administrația Complexului Energetic Hunedoara. Banii vin de la Ministerul Muncii prin Agenția Județeană de ocupare a Forței de Muncă, dar pentru acest lucru e nevoie de adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Între timp, starea de sănătate a celor blocați în subteran se deteriorează, iar familiile au venit să le aducă hrana și apă.
-: Fiul meu e epuizat…
-: Să ne bage plata frumos – de pe 15 până pe 18, și avansul de pe 30 până pe 3. Ați auzit pe cineva să ceară o mărire de salariu?
Reporter: Atât administrația Complexului Energetic Hunedoara cât și reprezentanții sindicatelor minerilor se află la București pentru a găsi o soluție împreună cu Ministerul Energiei la această criză.#HUN/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 februarie)