Compania TAROM a demarat procedurile de restructurare a personalului, potrivit unui comunicat al operatorului aerian național. Durata estimată pentru implementarea măsurii este de 6 luni, conducând la o reducere medie anuală a costurilor de personal ale companiei estimată la aproximativ opt milioane de euro. Evaluarea și departajarea personalului vor fi realizate pe baza unor concursuri cu criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicați. Măsura face parte dintre un program extins de procedee în baza căruia Comisia Europeană a aprobat statului român acordarea unui împrumut de salvare pentru TAROM la începutul anului trecut. Decizia de restructurare a fost luată în contextul pandemiei de COVID-19 în care sectorul transportului aerian de pasageri a înregistrat o scădere semnificativă ca urmare a instituirii restricțiilor de călătorie atât la nivel național, cât și la nivel global. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie)/amirea/sdm2