Realizator: Cu 179 de voturi pentru și 135 împotrivă Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care stabilește plafoanele unor indicatori incluși în cadrul fiscal bugetar pentru acest an. Din opoziție PSD spune că documentul prevede plafoane care nu vor permite dezvoltarea țării și care anunță un buget al austerității. În schimb, puterea afirmă că proiectul este adaptat perioadei de criză pe care o traversăm. Reporterul nostru Iulia Gherman a urmărit dezbaterile din plen și transmite:
Reporter: Social-democraţii spun că proiectul care stabilește cadrul bugetar pentru acest an nu prevede măsuri realizabile, pentru că executivul își bazează consolidarea fiscală exclusiv pe baza cheltuielilor. Deputatul PSD Gabriel Zetea avertizează și asupra avizelor negative primite din partea Consiliului Fiscal și a Consiliului Economic și Social:
Gabriel Zetea: Atâta vreme cât guvernul nu propune și creșterea veniturilor, fie prin creșterea colectării, recuperarea arieratelor sau reorganizarea ANAF nu este realizabil acest proiect de hotărâre. Plafoanele nu favorizează creșterea economică, nu permit adoptarea salariului minim brut de 2.400 de lei, conform discuțiilor cu partenerii sociali.
Reporter: Reprezentanții puterii susţin însă că proiectul bugetului de stat reflectă responsabilitate, în condițiile impuse de criza sanitară.
Florin Roman, deputat PNL: Actul normativ prevede o limită precisă cu privire la datoria publică în anul 2021, respectiv 52% din PIB, un plafon al cheltuielilor de personal de 9,8% din PIB în acest an și un deficit al bugetului general consolidat de 7,16% din PIB. Votăm legea plafoanelor, care ne spune foarte clar că atât ne putem permite într-un an pandemic, într-un an în care cheltuielile pe partea sanitară înseamnă încă foarte mult.
Reporter: Pe baza măsurilor incluse în legea plafoanelor a fost elaborat și proiectul bugetului de stat pentru anul în curs, document care va intra de mâine în dezbaterea comisiilor de specialitate şi pentru care votul este așteptat săptămâna viitoare în plenul reunit al parlamentului./pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie)