Semnul care ar putea anunţa apropierea celui de-al treilea val al epidemiei în România constă în faptul că în ultimele 5 zile cazurile de îmbolnăvire arată o creştere continuă cu 15-20%.
În opinia economistului şi medicului László Lorenzovici, analist în probleme de sănătate, împărtăşită cotidianului Krónika din Transilvania, „România a ajuns în acest moment în situaţia în care se afla Ungaria în urmă cu 10 zile”. Analistul menţionează că amplitudinea acestui al treilea val va fi mai mică, întrucât mulţi au trecut deja prin boală, iar vaccinarea se desfăşoară în ritm corespunzător.
Specialistul apreciază că este de înţeles atitudinea prevăzătoare a guvernului de la Bucureşti în privinţa unor noi măsuri de relaxare, însă în acelaşi timp consideră drept explicabile şi motivele de natură economică prezentate de primarii din mai multe oraşe mari din România, potrivit cărora ar fi motivată o slăbire a restricţiilor, deoarece majoritatea celor expuşi au fost deja imunizaţi. În opinia sa „restricţiile inluenţează negativ economia, iar creşterea economică înregistrată în ultimul trimestru al anului a fost realizată de sectorul de stat din datorii”.
De altfel, numărul celor vaccinaţi împotriva coronavirus a depăşit în România la sfârşitul acestei săptămâni pentru prima oară numărul celor infectaţi. Din luna aprilie varietatea vaccinurilor din România se va completa pe lângă serurile produse de Pfizer, Moderna şi AstraZeneca şi cu serul produs de Johnson&Johnson. După cum a precizat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, acest vaccin care aşteaptă aprobarea Agenţiei europene de medicamente, are o eficacitate foarte mare şi se administrează doar o singură dată.
Între timp a făcut înconjurul presei române cazul femeii din sudul României la care vaccinul AstraZeneca a declanşat un şoc anafilactic. În comunicatul comisiei de coordonare a campaniei de vaccinare s-a precizat că pacienta nu avea antecedente cunoscute legate de vreo alergie, personalul sanitar de la faţa locului i-a acordat primul ajutor, iar ulterior a fost transportat la spital în vederea continuării tratamentului. Comunicatul a mai menţionat că starea pacientei este bună, dar o vreme va mai rămâne sub supraveghere medicală.
Marţi au fost confirmate în România 3.382 de noi infectări, respectiv 119 decese. Numărul cazurilor de deces care pot fi puse pe seama virusului a depăşit 20.000.
(Autor: István Pataky)
Traducerea: Imola Stănescu
MAGYAR NEMZET (Ungaria) – 23 februarie