Institutul Francez din România organizează un nou eveniment virtual, alături de Campus France România: LE SALON VIRTUEL DES ÉTUDES EN FRANCE et des formations francophones en Roumanie. Salonul este destinat nu doar elevilor de liceu, studenților și părinților dar și profesioniștilor din educație interesați de studiile în Franţa sau de formările universitare în limba franceză din România. Evenimentul se desfășoară în cadrul Lunii Francofoniei.
Acest salon, organizat în perioada 25 februarie – 5 martie, prezintă programele oferite de mai multe instituții de învățământ superior din Franța, formările universitare francofone din România și programele de dublă diplomă între România și Franța. Atelierele destinate tinerilor vizează diferite domenii, precum ingineria, medicina, științele politice, dreptul, administrarea afacerilor, turismul, comunicarea, limbile și artele. Astfel, vor fi zile dedicate studiilor medicale sau domeniilor artistice cu mai multe şcoli invitate, dar și webinarii dedicate procedurilor de aplicare, posibilităților de finanțare a studiilor.
De asemenea, vor fi prezenți studenți români și foști bursieri ai Guvernului Francez, membri ai rețelei France Alumni Roumanie care vor interacţiona cu elevii şi vor împărtăși experienţele lor internaţionale. Totodată, Liga Studenților Români din Franța va găzdui un webinar despre numeroasele beneficii ale studenților din Franța precum transportul public redus, preţul de 1 euro al meniurilor în restaurantele universitare pentru toţi studenţii, ajutoarele sociale şi financiare din partea statului francez.
Printre şcolile invitate se numără Şcoala naţională superioară de chimie din Rennes, CESI école d’ingénieur cu 25 de campusuri în Franța, Vatel Bordeaux – école de tourisme et hôtellerie, EDHEC Business School, situată la Lille, Nisa, Paris, dar și la Londra și în Singapore, Colegiul juridic franco-român de studii europene care oferă o diplomă dublă între Facultatea de Drept a Universității din București și Universitatea Paris 1 Panthéon Sorbonne, Facultatea de Economie a Universității de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti, care oferă programe de licență și de masterat în franceză și multe altele.
Participarea la webinarii și ateliere este gratuită. Înscrieri la: http://bit.ly/Salonvirtuel. Programul detaliat este disponibil pe pagina evenimentului Salon Virtuel Des Études En France (https://www.facebook.com/events/133054888686842) şi pe pagina de facebook Campus France Roumanie https://www.facebook.com/CampusFranceRo.