Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 11.198 de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, în 85 de regiuni, în scădere faţă de luni, 22 februarie, când s-au înregistrat 12.604 de noi cazuri şi faţă de marţi, 23 februarie – 11.823, şi faţă de ziua precedentă, 24 februarie – 11.749 – potrivit unui ultim bilanţ al Comandamentului operativ de combatere a pandemiei de coronavirus, confirmat de Rospotrebnadzor şi citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„Numărul total al cazurilor depistate şi confirmate de COVID-19 în Rusia, de la debutul pandemiei până pe 25 februarie, a crescut, ajungând astfel la peste patru milioane de cazuri, mai exact la 4.212.100″, anunţă Comandamentul operativ de combatere a pandemiei de coronavirus din Rusia.
Autorităţile din Rusia au raportat, în ultimele 24 de ore, 446 de decese cauzate de COVID-19, în creştere faţă de luni, 22 februarie, când s-au înregistrat 337 de decese, şi în scădere faţă de marţi – 417, faţă de ziua predentă – 383. Numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 în Rusia, de la debutul pandemiei până pe 25 februarie, a crescut, ajungând astfel la 84.876”, anunţă Comandamentul operativ.
„Numărul persoanelor vindecate de COVID-19, în ultimele 24 de ore, în Rusia este de 16.102, în creştere faţă de luni, când s-au înregistrat 12.943 de pacienţi vindecaţi, care au fost externaţi, şi faţă de marţi – 12.956, şi faţă de miercuri – 12.218. Numărul total al cazurilor vindecate de COVID-19 în Rusia, de la debutul pandemiei până joi, 25 februarie, a crescut, ajungând astfel la 3.767.664 de pacienţi vindecaţi şi externaţi”, anunţă Comandamentul operativ./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 25 februarie)