Conducerea Poştei Române urmează să facă restructurări

Realizator: Aproximativ 300 de persoane dintr-un total de peste 24.000 de angajați de la Poșta Română ar urma să fie concediate în cadrul planului de restructurare și eficientizare pe care îl derulează instituția, a anunțat astăzi directorul general al Poștei, Horia Grigorescu. Restructurările vizează mai ales personalul din administrația centrală.
Horia Grigorescu: Acest proces de restructurare al numărului de angajați din Poșta Română vine, în primul și în primul rând, ca o componentă a planului de reformă. Nu este o măsură care este luată acum, în anul 2021, în luna februarie, ca urmare a unei situații particulare, ci face parte tocmai din procesul de reformă pe care l-am inclus în planul de dezvoltare al companiei Poșta Română prin această componentă de eficientizare a resursei umane. În cifre absolute, asta înseamnă aproximativ 16% din zona personalului administrativ și de conducere. Cifre absolute: vorbim de aproximativ 300 de oameni care sunt vizați de această măsură.
Realizator: În cadrul procesului de modernizare Poșta Română a contractat un credit de 200 de milioane de lei prin care vor fi construite centre de tranzit la București și Cluj-Napoca și vor fi asigurate informatizarea și digitalizarea serviciilor pentru cei opt milioane de clienți unici. Poșta este una dintre cele mai mari companii de stat din România, cu aproximativ 25.000 de angajați și 5.000 de sedii./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie)