O rachetă Soyuz care transportă primul satelit rusesc de monitorizare a climei arctice a fost lansată din Kazahstan. Satelitul Arktika-M va deveni pe deplin operaţional după lansarea încă unui dispozitiv similar, în 2023. Cu această lansare, Rusia subliniază încă o dată importanţa pe care o acordă Arcticii, o regiune care a suferit modificări dramatice din cauza încălzirii globale şi a diminuării calotei glaciare. În anii următori, autorităţile ruseşti speră să plaseze o reţea de astfel de sateliţi pe orbite arctice. Rusia se află în prima linie a eforturilor de deschidere a regiunii spre dezvoltare economică, doreşte să exploreze noi rute maritime, precum şi marile rezerve de petrol de gaze de acolo. Cu toate acestea, noile tendinţe îi îngrijorează pe ecologişti. Luna trecută, savanţi britanici au avertizat că gheaţa de pe tot globul dispare într-un ritm care se potriveşte celui mai grav scenariu al efectelor modificărilor climatice./opopescu/aionescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 februarie