Ministerul Finanțelor lansează de luni noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației, prin programele Tezaur și Fidelis. Titlurile Tezaur au valoare nominală de 1leu, la cele Fidelis valoarea este de 100 de lei și, respectiv, de 100 de euro pentru emisiunea în această monedă, iar pragul minim de subscriere este de 5000 de lei sau 1.000 de euro. Scadența este de 1,3 sau cinci ani, iar dobânzile anuale oferite pentru titlurile în lei sunt 2,85%, pentru perioada de un an, 3,10% pentru scadența de trei ani și 3,25 pentru scadența de cinci ani. Pentru cele în euro dobânda este de 1,55%, cu scadența la cinci ani. Titlurile Tezaur pot fi cumpărate de la unitățile de trezorerie sau de la Poșta Română. Cele Fidelis pot fi cumpărate de la băncile partenere și vor fi listate și la Bursă./cmorozanu/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 martie)