Kremlinul a cerut joi Franței și Germaniei să își folosească influența pe lângă guvernul ucrainean pentru a se asigura că evenimentele din partea estică a Ucrainei, controlată de rebeli susținuți de Rusia, nu „trec peste o linie periculoasă”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Moscova este foarte preocupată de amplificarea violenţelor pe linia de contact dintre rebeli și forțele guvernamentale ucrainene. Autorităţile din Ucraina au respins aceste observații, afirmând că Rusia ar trebui să ordone forțelor pe care le controlează în Donbas să respecte încetarea focului și au acuzat Moscova că a obstrucționat progresele privind schimburile de noi prizonieri și retragerea trupelor. Forțele susținute de ruși au ocupat o porțiune din estul Ucrainei în 2014, inclusiv orașele industriale Doneţk și Lugansk. Kievul dă vina pe Moscova pentru că a organizat revolta și a furnizat trupe și arme care au dus la escaladarea acesteia într-un război complet. Moscova neagă învinuirile. Confruntarea militară majoră s-a încheiat cu un armistițiu convenit în capitala bielorusă Minsk în 2015, la a cărui implementare au contribuit Franța și Germania. Dar luptele sporadice continuă, iar autorităţile de la Kiev afirmă că acestea au provocat până acum 14.000 de victime. Joi, Kremlinul a acuzat forțele Kievului că au efectuat tiruri de artilerie, încălcând astfel prevederile armistiţiului și că au intrat în zone în care nu trebuiau să se afle. Armata ucraineană a acuzat forțele pro-ruse că își bombardează propriile pozițiile pentru a le provoca să răspundă la foc. Potrivit acestora, forțele susținute de Rusia au încălcat armistiţiul de patru ori în decurs de 24 de ore. Autorităţile ruse au spus că își folosesc propria influență pe lângă separatiștii pro-ruși pentru a încerca să calmeze tensiunile. „Sperăm, de asemenea, că toți partenerii noștri din cvartetul Normandia vor fi atenți la tensiunea crescândă de pe linia de contact și își vor folosi influența pentru a preveni această ca această escaladare să depăşească o linie periculoase”, a spus dl Peskov. „O linie roșie ar reprezenta reluarea ostilităților pe scară largă”, a adăugat el. Liderii Franței, Germaniei, Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit din când în când în așa-numitul format Normandia pentru a discuta despre punerea în aplicare a armistiţiului. „Retorica despre apropierea de o ‘linie periculoasă’ se încadrează în logica războiului, la care Kremlinul nu a putut încă să renunţe, a declarat pentru Interfax Ucraina purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de externe, Oleg Nikolenko. „Nu este nevoie să apelăm la Germania și Franța să își folosească influența, ci trebuie să se ordone grupurilor armate controlate de Moscova să respecte încetarea focului”./opopescu/sdm2
(REUTERS – 4 martie)