Papa Francisc a rostit un discurs la Palatul Prezidenţial din Bagdad

La începutul primei vizite pontificale efectuate vreodată în Irak, Papa Francisc a spus că a venit pentru a cere diferitelor culte religioase din ţară să se unească într-o călătorie către Pace. Într-un discurs rostit la Palatul Prezidenţial din Bagdad, el a spus că fundamentalismul nu trebuie să existe. „Destul cu intoleranţa”, a spus Papa. Aceasta este o vizită istorică a Papei, prima a unui Suveran Pontif în Irak şi prima a actualului papă în străinătate după declanşarea pandemiei de coronavirus. Deci este o vizită îndrăzneaţă şi riscantă totodată. Papa a sost într-o ţară unde comunitatea creştină este foarte slăbită şi ameninţată, aşa încât mesajul său va încerca să îi liniştească pe membrii acesteia. Dar el a venit şi cu un mesaj la dialog interreligios. Papa Francisc se va întâlni astăzi cu preşedintele şi premierul irakieni şi se pare că va vorbi despre o coexistenţă fraternă şi despre întărirea democraţiei irakiene./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 martie