Administraţia americană, îngrijorată de numărul mare al victimelor unui atac cibernetic asupra Microsoft

Administraţia americană se declară îngrijorată de numărul mare al victimelor unui atac cibernetic asupra softului de e-mail al Microsoft. Microsoft învinovăţeşte China pentru atac. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a descris atacul drept „o ameninţare activă”. Potrivit Microsoft, vulnerabilitățile le-au permis hackerilor să aibă acces la conturile de e-mail și le-au oferit, de asemenea, posibilitatea de a instala programe malware care ar putea să le permită să intre mai târziu pe acele servere./aboboc/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 martie)