Incendiul de la acoperişul Palatului Administrativ din Suceava a fost localizat în urma intervenţiei pompierilor, iar situaţia este sub control – au anunţat reprezentanţii ISU Suceava. Aceştia au precizat că a fost afectat acoperişul de lemn pe o suprafţă de aproximativ două mii de metri pătraţi, dar a fost degradată şi învelitoarea din tablă. Mai mult, pompierii ajunşi la faţa locului nu s-au putut baza la început pe hidranţii din zonă care nu aveau presiunea optimă şi de aceea au fost suplimentate autospecialele cu apă. Reprezentanţii ISU au adăugat că astfel de probleme se întâlnesc în mai toate zonele unde intervin pompierii pentru stingerea incendiilor. Amintim că un incendiu a izbucnit în această dimineaţă la acoperişul clădirii Palatului Administrativ din Suceava, în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean. Nu au fost răniţi, iar toţi cei din interior s-au autoevacuat./lazard/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)