Biserica Ortodoxă a Ciprului cere ca piesa interpertată de Elena Tsagrinou „El Diablo” să fie interzisă pentru a participa la Eurovision. Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ciprului solicită guvernului să se asigure că piesa „El Diablo” („Diavolul”), aprobată de Consiliul de Administrație al CyBC (RIK) Cypriot Broadcasting Corporation (RIK), va fi eliminată din competiţie. Amintim că piesa, interpertată de Elena Tsagrinou „El Diablo”, a fost selectată pentru a reprezenta ţara în Concursul muzical Eurovision 2021.
Declarația Sinodului în care contestă piesa respectivă a fost publicată de Arhiepiscopia Ciprului.
Alegerea piesei, care conține rândurile „I-am dat inima diavolului, îl iubesc pe Satana”, a atras critici din partea unor membri ai societății civile. Televiziunea a început să primească apeluri de la cetățeni furioși care cereau să retragă piesa din competiție, unii amenințând că vor da foc clădirii televiziunii. Președintele Consiliului de Administrație al corporației, Andreas Frangos, a spus că RIK nu intenționează să schimbe piesa aleasă, din cauza unor critici și din cauza că sensul cântecului a fost înțeles greşit și că în el, de fapt, se vorbește despre lupta dintre bine și rău. Potrivit acestuia, nu a existat și nu va există niciodată intenția de a aduce ofense la adresa sentimentelor religioase ale unor persoane.
Sinodul solicită înlocuirea piesei cu alta, care să „exprime istoria, cultura, tradițiile și aspirațiile” statului Cipru.
Într-o declarație făcută recent, Sinodul exprimă un puternic dezacord și dezamăgire atât în ceea ce privește poziția Consiliului de Administrație al RIK, cât și a altor lideri, care, potrivit acestuia, în loc să contribuie la promovarea drepturilor poporului și la promovarea libertăţilor și valorilor morale, pregătește o „batjocorire la nivel internaţional la adresa noastră, proclamând faptul că ne predăm diavolului și promovăm închinarea în faţa lui”.
„Având în vedere pericolul eminent al aspirațiilor provocatoare din partea cuceritorilor turci și subliniind măreția celor 200 de ani de eliberare națională de sub ocupaţia turcească, facem apel la poporul nostru să rămână credincios valorilor naționale și religioase ale bătăliei importante din 1821, pentru a păstra credința de neclintit a părinților noştri, care a supraviețuit până în momentuil de faţă”, se specifică în declarația Sinodului.
„În fiecare zi primim numeroase sesizări de la mii de confraţi de-ai noştri, care își exprimă nemulțumirea lor justificată față de această melodie, precum și de modul în care a fost ea aleasă”, a mai precizat Sinodul.
„Facem apel la guvern, care desemnează membrii Consiliului de Administrație al RIK, care i se subordonează, să se ocupe de înlocuirea peiesei cu alta care reflectă istoria, cultura, tradițiile și aspirațiile noastre”, a adăugat Biserica Ortodoxă a Ciprului.
Concursul Eurovision, anulat anul trecut din cauza pandemiei, va avea loc anul acesta, în perioada 18-22 mai, la Ahoy Arena din Rotterdam, cu participarea artiștilor din 41 de țări.(www.ria.ru – 9 martie)/vdraguta/aionescu