Interpreta Manizha va reprezenta Rusia la Concursul Eurovision din 2021, din Olanda. După cum a anunțat interpreta în direct la postul de televiziune Rossia 1, ea va interpreta piesa „Russian Woman”. Potrivit rezultatelor votului publicului, Manizha a acumulat 39,7% din voturi. Ea a concurat, în cadrul unui show televizat, cu trupa Therr Maitz, care a interpretat piesa „Future Is Bright” și cu duetul # 2Maşî, care a interpretat piesa „Bitter Words”, care au obținut 24,6% şi, respectiv 35,7%, din voturile exprimate de publicul din Rusia.
După anunțarea rezultatelor, Manizha le-a mulțumit spectatorilor pentru încrederea acordată şi a dat asigurări că nu va da greș.
„Ţin să afirm că încă din copilărie bunica mea a crezut foarte mult în mine, dar care, din păcate, nu se află acum aici, dar ea, în fiecare zi, de acolo de departe, din Dușanbe, a vorbit cu portretul meu, pe care l-am făcut la o ședință foto, şi a decupat toate pozele cu mine din ziare. Din păcate, ea nu este acum aici, dar această victorie astăzi, de aici și de acum doresc să i-o dedic ei„, a spus cântăreața.
Manizha (Manizha Sangin) este o cântăreață rusă, originară din Tadjikistan, care a obţinut faima, după ce a publicat videoclipuri muzicale pe rețelele de socializare. În luna decembrie 2020, ea a devenit primul Ambasador al Bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) în Rusia.
Eurovision 2021 va avea loc, în perioada 18-22 mai, la Ahoy Arena din Rotterdam, unde vor participa interpreți din 41 de țări. Potrivit organizatorilor, competiția va avea loc în format offline, dar componența delegațiilor și numărul jurnaliștilor vor fi reduse. Nu se știe, deocamdată, dacă publicul va participa la spectacole.
Anul trecut, Eurovision a fost anulat, din cauza pandemiei de coronavirus. Rusia trebuia să fie reprezentată de trupa Little Big.
Armenia a refuzat să participe la concursul Eurovision 2021, din cauza situaţiei politice din această ţară./vdraguta/dsirbu
www.ria.ru – 9 martie