Laura Codruța Kövesi, româncă, magistrat deja la vârsta de 22 de ani,
conduce și trebuie să lanseze noul Parchet European
«Parchetul nu este pentru femei: aceasta a fost una dintre primele fraze pe care le-am auzit când am fost numită procuror. Aveam 22 de ani și eram hotărâtă să dovedesc că nu era adevărat, însă pentru a face acest lucru a trebuit să lucrez mult mai mult decât colegii mei de sex masculin».
Laura Codruța Kövesi, născută în România în urmă cu 47 de ani, nu este genul de om care se sperie cu ușurință. Simbol al anticorupției, foarte iubită de societatea civilă, a trebuit să se confrunte cu multe intimidări și atacuri. Sub conducerea sa, din 2013, Direcția Națională Anticorupție a României a efectuat mii de investigații politice transversale, care au afectat primari, miniștri și foști prim-miniștri și au dus la recuperarea a sute de milioane de euro.
Acum, se confruntă cu o altă provocare: lansarea și conducerea noului Parchet European (EPPO), un organism independent al UE, care va fi responsabil de investigarea și urmărirea penală în fața instanțelor din statele participante a infracțiunilor precum fraudă, corupție și fraudă transfrontalieră a TVA care au ca rezultat daune ce depășesc 10 milioane de euro, care lezează interesele financiare ale Uniunii. Infracțiuni semnificative – doar fraudele TVA variază între 30 și 60 miliarde de euro pe an – împotriva cărora autoritățile statelor individuale pot face puțin, din moment ce puterile lor se opresc la frontierele naționale.
Reporter: Cum au fost primii dvs. ani ca femeie procuror?
Laura Codruța Kövesi: La scurt timp după numirea mea am mers la o fabrică, unde a avut loc un accident. Când am ajuns, ofițerul de securitate m-a oprit: „Hei fată, astăzi nu sunt întâlniri cu studenții!”. I-am răspuns că nu sunt studentă. Însă a insistat: „Pleacă, trebuie să sosească procurorul”. Când i-am arătat legitimația, explicându-i că eu sunt procurorul, a fost foarte surprins. Mi-am dat seama că, fiind tânără și femeie, îi era greu să mă ia în serios.
Reporter: Și apoi aţi devenit prima femeie procuror general
Laura Codruța Kövesi: Şi prietenii mei erau îngrijorați: se temeau că nu voi putea termina mandatul. Pentru că eram prea tânără și pentru că eram femeie. Dar eram hotărâtă să le dovedesc că se înşelau. Și am finalizat nu doar unul, ci două mandate.
Reporter: Nu au lipsit amenințările, a trebuit să trăiţi cu escortă. În 2018, funcția de șef al Direcției Anticorupție v-a fost revocată la cererea ministrului justiției iar România s-a opus numirii dvs. în funcția de șef al Parchetului European. Ce v-a ajutat să mergeţi înainte?
Laura Codruța Kövesi: În adolescență, jucam baschet într-un orășel din România. Mi-a plăcut sportul, competiția, jocul corect, munca în echipă. Ultimii ani au fost cei mai dificili din viața mea personală și profesională. Numai că nu sunt obișnuită să mă las descurajată sau să renunț. Sportul m-a învățat că munca, curajul, tenacitatea pot depăși orice prejudecată. A fost un drum lung, cu multe obstacole, dar am încercat întotdeauna să fac o treabă bună: acest lucru mi-a dat puterea de a nu renunța.
Reporter: Ce înseamnă să fii lider feminin?
Laura Codruța Kövesi: Nu știu dacă există o modalitate feminină de a suporta greutatea conducerii. Pentru mine, a fi o femeie care lucrează în domeniul justiției înseamnă a câștiga încrederea altora și, mai presus de toate, a o menține. Dar ceea ce contează cel mai mult este să nu fii singură. Am fost susținută mereu de mii de oameni care au crezut în lupta împotriva corupției, în statul de drept și în valorile europene. Fără ajutorul lor nu aș fi ajuns acolo unde sunt.
Reporter: Acum trebuie să înceapă activitatea Parchetul European. Ar fi trebuit să fie operațional la sfârșitul anului 2020, însă data a fost amânată. Când va începe?
Laura Codruța Kövesi: Dacă ar depinde de noi, am fi început de mâine. La nivel central suntem pregătiți: procurorii europeni au fost numiți în iulie 2020. Cu toate acestea, lipsește un element cheie: procurorii europeni delegați care trebuie să efectueze investigații în cadrul statelor. Suntem deosebit de îngrijorați de Italia, deoarece este foarte târziu. Mă bazez pe noul ministru al justiției pentru a accelera procedurile.
Reporter: În Italia, investigațiile pentru fraudă împotriva bugetului european ar putea oscila între 500 și 1.000 în fiecare an (printre cele mai multe din Europa). Câți avocați ar fi necesari?
Laura Codruța Kövesi: Numărul de cazuri potențiale este rezultatul unei estimări. Oricum, Italia va avea una dintre cele mai mari cifre de procurori europeni delegați, însă este prea devreme pentru a spune câți anume.
Reporter: În ce alte țări lipsesc procurori europeni delegați?
Laura Codruța Kövesi: Până acum am numit 32 de procurori delegați din 7 țări: Slovacia, Germania, Estonia, Lituania, Olanda, Republica Cehă și România. Evaluăm candidați din Bulgaria. În majoritatea celorlalte țări procesul este în desfășurare, în timp ce în Italia nu a început încă.
Reporter: Cooperarea judiciară nu va fi ușoară. Cum veţi lucra?
Laura Codruța Kövesi: Procuratura Europeană este un adevărat punct de cotitură. Structura și puterile sunt fără precedent, concepute special pentru a avea un impact major asupra investigațiilor transfrontaliere. Va fi ușor? Nu, 22 de state înseamnă 22 de legislații, 22 de proceduri, 22 de structuri, 22 de culturi… Dar sunt convinsă că suntem pregătiţi. Avem concentrarea corectă, spiritul potrivit, determinarea corectă de a reuși. Nu cunosc o provocare mai interesantă.
Reporter: În raportul către Parlament, nu aţi ascuns problemele legate de resursele economice și de personal, întrebând deschis, dacă obiectivul era cel de a avea un Parchet eficient, sau pur și simplu de a arăta că acesta există. Au fost rezolvate aceste noduri?
Laura Codruța Kövesi: Trebuie să mărturisesc că obținerea unui buget suficient pentru 2021 a fost o provocare mult mai mare decât mă așteptam. Pentru mine era clar că volumul de muncă va fi mult mai mare decât cel prevăzut, având în vedere creșterea semnificativă a intereselor financiare europene de protejat. Cerem 55,5 milioane față de cele 37,7 milioane propuse de Comisie. Am primit aproape 45, un compromis bun. Ne-ar plăcea să folosim acești bani pentru a crește personalul și negociam deja cu Comisia.
Reporter: Infracțiunile de competența EPPO sunt infracțiuni importante care implică, prin urmare, persoane puternice.
Laura Codruța Kövesi: Desigur, vom investiga persoane puternice și bogate. Nu mi-e frică. Dacă eşti curajos și respecți întotdeauna legea, rezultatele bune sunt asigurate.
PROCURORUL UE
Începutul și formarea
Laura Codruța Kövesi, actualul procuror-șef al Parchetului European, s-a născut la 15 mai 1973 la Sfântu Gheorghe, în România. Pasionată de baschet, a fost membră a echipei națională de tineret. Licențiată în drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a specializat în drept judiciar la Universitatea din Sibiu.
Cariera
În 1999 a devenit procuror la tribunalul din Sibiu, unde din 2002 a condus biroul pentru lupta împotriva corupției și criminalității organizate. În 2006, la vârsta de 33 de ani, a fost cel mai tânăr magistrat, dar mai ales prima femeie care a fost numită procuror general al României. În 2013 a devenit șeful Direcției Naționale Anticorupție și sub conducerea sa au fost efectuate mii de anchete în care au fost implicați primari, miniștri și foști primi miniștri. În 2019 a fost numită procuror-șef al Parchetului European.
ILSOLE24ORE (Italia), 8 martie 2021 – Interviu de Bianca Lucia Mazzei
Traducerea: Cătălina Păunel