Camera Deputaților a modificat ordonanța privind aplicarea unor măsuri de protecție socială impuse în starea de alertă sau de urgență

Realizator: Angajatorii vor avea posibilitatea să reducă cu până la 80% timpul de lucru al salariaților, iar salariile vor scădea cu un sfert în perioada respectivă, aceasta după ce și Camera Deputaților a modificat Ordonanța de Urgență, denumită și Kurzarbeit, privind aplicarea unor măsuri de protecție socială impuse în starea de alertă sau de urgență. Guvernul propusese doar o reducere de 50% a timpului de lucru, dar modificarea în parlament a acestui procent a venit cu votul majorității deputaților. Şi social-democrații au votat pentru proiectul de lege, deși au criticat reducerea timpului de lucru și scurtarea de la 5 zile la 24 de ore a termenului în care angajatorul poate să anunțe modificarea programului.
Adrian Solomon, deputatul PSD: Aceste modificări au fost făcute la presiunea unor patronate, le facem lor un bine, dar uităm un lucru, peste 1.000.800 de salariați din România nu sunt sindicalizaţi, iar pentru ei a fi la cheremul angajatorului devine lege, cu votul nostru.
Realizator: Deputatul USR PLUS Oana Ţoiu consideră însă că măsurile vin în primul rând în sprijinul salariaților.
Oana Ţoiu: Kurzarbeit nu e o bucurie, este o măsură pe care o luăm ca să ajutăm angajatorii, angajații și economia pe timp de criză, pentru că este mult mai scump să fie generat un loc de muncă de la început sau pentru angajat să-și găsească unul nou decât să poată să fie menținute locurile de muncă până când trecem de criză.
Realizator: Proiectul votat și miercuri în Camera Deputaților merge la Cotroceni pentru promulgare./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 martie)