Calendarul evenimentelor, 14 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Guvern

* Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de premierul Florin Cîțu, a decis prelungirea stării de alertă în România, pentru o perioadă de 30 de zile, măsurile urmând să intre în vigoare începând cu această dată. Astfel, circulația în afara locuinței va fi interzisă între orele 22:00 – 5:00 (sau doar pe bază de declarație pe propria răspundere), iar cazarea în hotelurile și pensiunile de la munte va fi limitată la 70% din capacitate

– Minorități

* Sfântu Gheorghe: Ziua solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna, Harghita şi Mureş va fi sărbătorită la Sfântu Gheorghe, printr-o suită de manifestări reunite sub genericul „Români pentru români”. Manifestările sunt organizate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe

  • Programul manifestărilor, ce vor avea loc la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, cuprinde, printre altele, dezbaterea cu tema „Aspecte ale solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş” şi înmânarea premiilor „Pr. prof. dr. Ilie Moldovan”, distincţie care se acordă anual unor personalităţi care s-au remarcat prin susţinerea demersurilor românilor din cele trei judeţe pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale

– Mass-media, Publicitate

* Între 1 și 31 martie, zilnic între orele 10:00 și 21:00, Radio România invită cititorii pasionați la o nouă întâlnire cu lumea cărții, pe www.gaudeamus.ro  și pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. Organizată într-o formulă fără precedent, ca durată și dinamică, ediția martie 2021 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România înlocuiește în calendarul anual tradiționala ediție craioveană. Târgul Gaudeamus Radio România își păstrează caracterul generalist, din punctul de vedere al ofertei de carte prezentate, dar durata acestei ediții permite, în premieră, adoptarea unor tematici distincte, ilustrate în special prin intermediul evenimentelor propuse de către participanți și prin genurile literare pe care le vor promova cu precădere în fiecare interval, adaptate la temele propuse. Astfel, primele zile ale târgului – 1 – 8 martie – sunt dedicate scriitoarelor și literaturii adresate publicului feminin, următorul interval (9 – 15 martie) va fi rezervat în special cărții de non-ficțiune, fără a exclude însă alte genuri literare, iar perioada 16 – 22 martie va fi revendicată de poezie și ficțiune, în onoarea Zilei Internaționale a Poeziei sărbătorite anual pe 21 martie. Ultimele zile a târgului vor fi dedicate cărții pentru copii și proiectelor de tip „Școala altfel”. Programul zilei:

  • ora 12:00 – Editura Universităţii din Bucureşti lansează cartea „Arhive şi cunoaştere”, autori: Corina Iosif, Florica (Bohâlţea) Mihuţ, Daniela Zaharia, Facultatea de Istorie. Moderarea prezentării volumului este asigurată de Bogdan Iancu, cercetător la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
  • ora 14:00 – Academia de Studii Economice din Bucureşti lansează cartea „Virgil Madgearu. Profesorul, omul cetății, doctrinarul”, apărută în colecția „Personalități ale ASE” – Editori: Dumitru Miron, Mihai Korka. Invitați: Prof. univ. dr. Dumitru Miron, Președintele Senatului Academiei de Studii Economice din București; prof. univ. dr. Mihai Korka; prof. univ. dr. George Șerban-Oprescu; conf. univ. dr. Ion Vorovenci
  • ora 15:00 – Editura Naţiunea prezintă volumul de eseistică „Tales from trumplandia / National Populism in New America”, de Tiberiu Dianu

‣ Editura Muzeul Literaturii Române participă și anul acesta la o nouă ediție on-line a Târgului de carte Gaudeamus, organizat în perioada 1 – 31 martie 2021, cu o serie de evenimente dedicate. Toate evenimentele vor putea fi accesate pe platforma www.gaudeamus.ro, pe site-ul MNLR, pe paginile de Facebook ale Editurii MLR și ale Muzeului Național al Literaturii Române, precum și pe platforma culturaindirect.ro. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Dezbatere – reeditarea numărului 1/1991 al revistei Manuscriptum. Invitați: Ioan Cristescu, Bogdan Crețu
  • ora 19:00 – Caietele Avangardei 16. Invitați: Ion Pop, Emanuel Modoc, Paul Cernat

 – Cultură

* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • ora 11:00 – Poezie și creație cu Loreta Popa, invitată: Olga Delia Mateescu. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a MNLR și pe canalul de YouTube al MNLR
  • ora 13:00 – „Indulgențe” cu Ion Mureșan – pe pagina de Facebook a MNLR și pe canalul de YouTube al MNLR

* Cristian Presură, Doru Căstăian, și Vlad Zografi vor prezenta cartea lui Stephen Hawking recent publicată în colecția Știință, „Răspunsuri scurte la marile întrebări” – ora 18:00. Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube . Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud

* Casa Artelor Dinu Lipatti transmite online recitalul extraordinar de poezie și muzică din creația feminină românească intitulat „Anotimpul feminității”, o producție în premieră absolută a Casei Lipatti, realizată după viziunea regizoarei Alice Barb, pe un scenariu creat de actrița Irina Movilă și de violoncelistul Dan Cavassi pentru Ziua Femeii, recital ce reunește o selecție de poezii și compoziții ale unor minunate artiste din toate generațiile – ora 19:00, pe paginile de Facebook, Instagram și Youtube. Filmat în Salonul de muzică al Casei Lipatti, Recitalul Extraordinar este susținut de actrița Irina Movilă, violoncelistul Dan Cavassi și pianista Eliza Puchianu, fiind tradus în limbaj mimico-gestual de Bogdan Anicescu și Elisabeta Paraschiv, membrii Asociației Naționale a Surzilor din România. Programul vă oferă în dar poezii de Maria Banuș, Nora Iuga, Ana Blandiana, Magda Isanos, Constanța Buzea, Veronica Porumbacu, Otilia Cazimir, Nina Cassian, Saviana Stănescu, îmbrățișate armonios de compoziții semnate de Carmen Petra Basacopol, Felicia Donceanu, Laura Ana Mânzat, Irina Hasnaș, Carmen Cârneci și Laura Manolache, patru dintre aceste compoziții fiind interpretate în primă audiție de către violoncelistul Dan Cavassi, căruia îi sunt dedicate, acompaniat de pianista Eliza Puchianu. Printre partenerii media: Radio România București FM

* „De la Case adunate… și iarăși la lume date”, proiect inițiat și realizat de Secția „Case Memoriale” a Muzeului Național al Literaturii Române din București odată cu apariția noului context internațional pandemic, revine cu o nouă serie de materiale documentare adresate tuturor categoriilor de public interesate de o experiență virtuală unică în aceste vremuri încă incerte. Prin resursele educative gândite special pentru iubitorii de cultură, vă propunem o serie de evocări, povestiri, tururi ghidate prin lumile fermecătoare ale unora dintre cei mai remarcabili și iubiți scriitori din literatura română: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu și Anton Pann. „De la Case adunate… și iarăși la lume date” este o rubrică săptămânală, cu două episoade difuzate marțea și duminica, ora 21:00, pe pagina de Facebook a MNLR,pe website-ul www.mnlr.ro  și pe platforma  www.culturaindirect.ro

* Expoziția de fotografie „Mon Cabaret Noir” (15 februarie – 14 martie), găzduită de Galeria creart (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7), mai poate fi vizitată până astăzi. Un spectacol de cabaret burlesc, „Mon Cabaret Noir”, de Răzvan Mazilu, o producție Teatrelli (2015). Fotografiat de: Mihaela Tulea, Florin Bondrilă, Dragoș Toader

* Baia Mare: Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, organizează în premieră evenimentul online „Lăsatul Secului” – ora 18:00

* Carei: Direcția de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei, Biblioteca Municipală și Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” prezintă o serie de evenimente culturale organizate în luna martie, în municipiul Carei. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Teatrul Municipal Carei găzduiește un Concert de aniversare a Revoluției Maghiare de la 1848. Intrarea este liberă

* Cluj – Napoca: În prima parte a anului 2021, Reactor se pregăteşte pentru aniversarea a şapte ani de existenţă, prin Retrospectiva 7 – o serie de evenimente structurate pe cele patru direcţii principale ale spaţiului: dramaturgie contemporană, teatru documentar, experiment artistic şi teatru pentru copii (3 – 14 mar.). Programul zilei:

  • ora 20:00 – „Intersecţii” – un eveniment live transmis online, este ultimul din programul acestui focus. Patru regizori au scris despre cercetarea lor artistică, iar o parte din actorii cu care au lucrat în cei 7 de ani existenţă a Reactorului vor citi textele lor şi le vor comenta. „Intersecţii” urmăreşte traseele artistice ale unor artişti, singuri şi în echipe de lucru: de unde au plecat, unde au ajuns, ce urmează, precum şi care sunt lucrurile care îi leagă la lucru şi în viaţă. Programul va fi însoţit de atelierul de dezbateri „Framework”, coordonat de regizorul Raul Coldea, în cadrul căruia se vor viziona atât evenimentele din program, cât şi alte două spectacole: „Istorie subiectivă a fragilităţii”, dramaturgia Ana Cucu-Popescu, regia Olivia Grecea, şi „La Plasticatta”, dramaturgia Petro Ionescu, concept Adonis Tanţa. Evenimentele vor fi discutate de participanţii la atelier împreună cu membrii echipelor artistice. Înscrierile la Framework se fac până în 2 martie, prin completarea următorului formular https://bit.ly/3raO2F0

* Cluj – Napoca: Opera Națională Română Cluj-Napoca prezintă online, opera bufă în trei acte pe un libret de Cesare Sterbini, după piesa “Le Barbier de Séville” de Pierre Beaumarchais – ora 19:00, pe https://bit.ly/3chmFmH. Transmisia va fi oferită în regim gratuit . Dirijor: Cristian Sandu (invitat). Regia artistică: Emil Strugaru. Scenografia: Andrei Șchiopu. Distribuție: Geani Brad; Oana-Maria Trîmbițaș; Bryan Lopez Gonzalez (invitat); Cristian Hodrea; Petru Burcă; Anca Aluaș; George Godja; Vasile Neamțu; Emil Rădulescu Chioreanu; Orchestra și Corul de Bărbați al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca; acompaniamentul recitativelor: Adela Bihari. Maestru de cor: Emil Maxim. Dirijor cor: Corneliu Felecan

* Craiova: Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova prezintă, de la ora 11:00, are loc spectacolul „Bună dimineaţa, noapte bună”, cu actrițele Adriana Ioncu şi Alla Cebotari, adaptare după Donald Bisset, traducerea Ivan Juvetov şi Adriana Bora, regia Joro Ivanov, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alexandr Mihailov

* Galați: Teatrul de Păpuși Gulliver Galați prezintă spectacolul „Scufița Roșie”, de Charles Perrault, regia: Daniel Stanciu – ora 10:30. Distribuție: Aurelian Iorga, Marian Sterian, Ramona Păuc, Elena Marin, Eduard Şişu

* Galați: Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” – Galați, prezintă spectacolul „Don Pasquale”, operă bufă în 3 acte, de Gaetano Donizetti – ora 18:30, dirijor: Cristian Sandu; regia artistică: Paolo Bosisio; scenografia: Andreea Koch; coregrafie: Gabriela Gegea. Participă: Orchestra, corul și baletul Teatrului

* Iași: Spectacolul de teatru pentru copii „Harap Alb”, regia Erica Moldovan, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași – ora 11:00. Distribuția: Gelu Ciobotaru; Dumitru Florescu; Codrin Dănilă; Daniel Onoae; Alexandra Paftală; Alexandra Macovei; Mariana Dumitrache; Mara Lucaci; Erica Moldovan. Bilete pe: https://www.ateneuiasi.ro/class/harap-alb-13 sau la casieria Ateneului

* Iași: În contextul aniversării a 145 de ani de la apariția primului număr al revistei de cultură „Timpul” (15 mar.), are loc o (re)lansare a revistei tipărite „Timpul” – ora 12:00, în sala H. Coandă a Palatului Culturii din Iași. Locurile în sală vor fi limitate, însă evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook www.facebook.com/RevistaTimpul.ro . La eveniment, vor fi prezenți prof. univ. dr. Bogdan Crețu, redactorul-șef al Revistei Timpul, prof. univ. dr. Liviu Antonesei, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță și Mihai Vacariu, managerul proiectului „Timpul – Portal de Cultură”. În cadrul programului, vor avea loc recitaluri susținute de: pianista Ioana Chiriac (studentă la UNAGE Iași, îndrumător lect. univ. dr. Ioana Stănescu) și Interpreții: Andreea Miler, Ana-Veronica Mihoc, Carmen Stavrat, George Coman. La pian: asist. univ. dr. Laura Turtă-Timofte. Regia artistică: lector univ. dr. Dumitriana Condurache. Conducerea muzicală: lector univ. dr. Consuela Radu-Țaga. Evenimentul se va desfășura, respectând toate normele de prevenție impuse în contextul pandemiei Covid-19, în limita locurilor permise

* Iași: Într-o avanpremieră, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași este programat spectacolul „Albă ca Zăpada” – ora 17:30. Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” a decis să devanseze prezentarea pentru public a noului spectacol, „Albă ca Zăpada”, printr-o avanpremieră, astăzi, de la ora 17:30, aceasta fiind programată inițial pentru 20 martie (dată la care în agenda Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este fixată Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret)

* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă spectacolul „Éram și Éra” – ora 19:00, în Sala Mare de Spectacole ,,Radu Beligan”, adaptare după Dumitru Solomon. Distribuția: Cezara Fantu, Codrin Dănilă. Regia: Ovidiu Ivan. Scenografia: Titus Ivan. Concept grafic: George Ivan.Bilete pe: https://www.ateneuiasi.ro/class/eram-si-era-5 sau la casieria Ateneului

* Iași: Cea de-a doua ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 14 – 18 martie. Festivalul de muzică clasică va avea loc într-o expunere hibrid (online și fizic), seria de dialoguri educaționale Classix-in-focus fiind desfășurată în direct online cu participanți de marcă cu activitate la granița dintre cultură și business. Astfel, sesiunile deschise vor marca dialoguri cu entități precum Steinway & Sons, Network-ul Nordic-Baltic Act-in-Art, sau Fundația Dextra a DNB Sparebankstiftelsen, una dintre cele mai importante instituții bancare nordice, activ implicată în viața culturală scandinavă. Festivalul este organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Parteneri diplomatici și instituționali: Ambasada Regatului Norvegiei în România, Camera de Comerț Norvegiană-Română, Ambasada României în Norvegia, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez Iași, Centrul Cultural German Iași, Centrul Ceh, Academia Norvegiană din Oslo. Detalii pe: www.classixfestival.ro  și  www.facebook.com/classixFestival. Programul zilei:

  • ora 19:30 – Concertul Classix Aeterna, la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, susținut de artiștii: Dragoș Andrei Cantea – pian, Filip Papa – violoncel, Andrei Chirilă – vioară, Mihai Ailenei – clarinet. Evenimentul marchează premiera ieșeană a compoziției lui Olivier Messiaen – „Cvartetul pentru sfârșitul timpului”

* Sibiu: „Scena Digitală” a Teatrului Național „Radu Stanca” şi-a extins oferta pentru iubitorii de teatru, odată cu inaugurarea unei noi secţiuni dedicate transmisiunilor în direct ale spectacolelor jucate în sălile de teatru. Secţiunea În Direct a apărut din nevoia Naţionalului sibian de a fi alături de un număr cât mai mare de spectatori, în condiţiile în care reglementările impuse de pandemie împiedică o participare extinsă la actul artistic prezentat pe scenă. Astfel, TNRS a lansat o nouă invitaţie publicului său, cea de a asista de acasă la programul desfăşurat fizic, în cadrul sălilor de spectacole, şi transmis în regim live prin intermediul platformei Scena Digitală. Prin această iniţiativă, TNRS îşi propune să transforme secţiunea În Direct a Scenei Digitale într-un mijloc de a crea conexiuni nu doar cu spectatorii sibieni, ci şi cu publicul (inter)naţional. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „White Rabbit Red Rabbit”, de Nassim Soleimanpour, o producţie Aurora Nova, cu: Marius Turdeanu. Spectacol prezentat exclusiv în limba română şi nerecomandat spectatorilor sub 12 ani

– Sport

* Meciurile etapei a 27-a a Ligii I de fotbal:

  • Buzău: AFC Chindia Târgovişte – AFC Astra Giurgiu – ora 18:00, pe Stadion Gloria
  • Cluj-Napoca: FC CFR 1907 Cluj – CSM Politehnica Iaşi – ora 20:30, pe Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”

* Se dispută partide în prima etapă a fazei play-off a Ligii I de fotbal feminin:

  • Prundu Bârgăului: Heniu Prundu Bârgăului – Universitatea Galaţi – ora 11:00, pe Stadionul Heniu
  • Arad: Piroş Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic – ora 12:00, pe Stadion Sânicolaul Mic

* Sunt programate meciuri din etapa a 19-a a Ligii a II-a de fotbal:

  • Miercurea Ciuc: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – ora 11:30, pe Stadionul Municipal
  • Slobozia: AFC Unirea 04 Slobozia – Fotbal Club Rapid Bucureşti – ora 13:45, pe Stadionul 1 Mai – Slobozia

* Naţionala masculină de handbal a României înfruntă selecţionata Kosovo, în Grupa a 8-a din faza a doua a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2022 – ora 18:00, la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”

* Au loc meciuri în Liga Naţională de baschet feminin

  • Satu Mare: CSU Rookies Oradea – CS Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 12:00, la Sala LPS
  • Cluj-Napoca: CS Municipal Târgovişte – FCC Baschet UAV Arad – ora 15:00, la Sala Horia Demian
  • Satu Mare: CS Municipal Satu Mare – CS Municipal Alexandria – ora 15:00, la Sala LPS
  • Cluj-Napoca: CSTBv CSU Olimpia Braşov – CS Universitatea Cluj-Napoca – ora 18:00, la Sala Horia Demian

* Se joacă partide în Liga Naţională de baschet masculin:

  • Timişoara: CS Municipal Târgu Jiu – CSM CSU Oradea – ora 16:00, la Sala Constantin Jude
  • Pitești: BC CSU Sibiu – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 16:00, la Sala Trivale
  • Timişoara: CS Municipal Galaţi – CS SCM Timişoara – ora Sala Constantin Jude
  • Pitești: FC Argeş Piteşti – CS Municipal 2007 Focşani – ora 19:00, la Sala Trivale

* Au loc meciuri în Divizia A1 la volei masculin:

  • Bucureşti (CSA Steaua): CSU Braşov – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 11:00
  • CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – CS UV Timişoara – ora 14:00

* Are loc finala Cupei României la polo pe apă masculin  – ora 12:00, la Bazinul Steaua

  • finala mică – ora 10:30
  • meciul pentru locul 5 – ora 9:00

– S-a întâmplat într-o zi de 14 martie

* Acum 184 de ani (1837) apărea, la Iaşi, cu întreruperi, până în septembrie 1838, „Alăuta românească” (supliment al ziarului „Albina românească”), sub redacţia lui Gheorghe Asachi, apoi a lui Mihail Kogălniceanu, prima revistă literară din Moldova (14/26)

* Se împlinesc 140 de ani (1881) de când Parlamentul vota Legea prin care România devenea regat. Prinţul Carol I a primit pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al Românei, fiind încoronat la 10/22 mai 1881. În urma proclamării regatului, România şi-a consolidat poziţia în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând, în acelaşi timp, un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de dincolo de Carpaţi (14/26)

* Acum 126 de ani (1895) era inaugurat Palatul Fundaţiei Universitare „Carol I”, în prezenţa regelui. Edificiul, construit după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, a devenit, la 12 iulie 1948, instituţie de stat numită Biblioteca Centrală Universitară. După evenimentele din decembrie 1989, când construcţia a fost avariată şi un important fond de carte a fost distrus, biblioteca a fost reconstruită şi dată în folosinţă în noiembrie 2001