216 clase și grupe de elevi au trecut la învățământul online ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate săptămâna trecută. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, 181 de preșcolari și elevi au fost confirmați cu noul coronavirus și 321 de angajați din sistem. Totuși, se constată o scădere a numărului mediu zilnic de infectări atât în cazul elevilor, cât și al personalului, comparativ cu perioada de raportare anterioară. Instituția subliniază importanța respectării tuturor regulilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și a testării în școli alături de susținerea campaniei de vaccinare a personalului din educație./apuscasu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie