Plata personalului medical din centrele de vaccinare va începe săptămâna viitoare, a anunțat Ministerul Sănătății de la București. Sumele sunt prevăzute în bugetul pe acest an, iar valoarea acestora este de aproape 4.200.000 de lei. Autoritățile au admis că a fost un blocaj în principal din cauză că bugetul a fost adoptat cu întârziere, iar cadrele medicale care fac parte din centrele de vaccinare nu au fost plătite la timp. Conform unei ordonanțe de urgență, medicii din aceste centre primesc 100 de lei pe oră, iar asistenții medicali 50 de lei pe oră./ahincu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 martie)