Reprezentanţii Greciei și Turciei au avut marți discuții exploratorii la Atena, fiind de acord ulterior să se întâlnească din nou, după mai mult de 60 de runde de negocieri, în tentativa de a găsi soluţia unei dispute de lungă durată privind frontierele maritime înaintea summitui Uniunii Europene de luna aceasta. Aliații NATO sunt în contradicție cu probleme precum revendicările concurente asupra platourilor continentale respective, drepturile maritime și spațiul aerian din Marea Mediterană, energia, Ciprul împărțit etnic și statutul unor insule din Marea Egee. Turcia a protestat săptămâna aceasta împotriva unui acord între Grecia, Israel și Cipru pentru un cablu submarin care să conecteze rețelele lor electrice. Potrivit agenției de știri Anadolu, autorităţile de la Ankara spun că ruta planificată pentru cablu traversează platforma continentală a Turciei. Discuțiile exploratorii sunt menite să pună bazele negocierilor formale, dar cele două țări au înregistrat progrese reduse după mai mult de 60 de runde de întâlniri, începând din 2002 și nici măcar nu pot fi de acord cu privire la ce aspecte să discute. Discuțiile s-au încheiat după aproape patru ore, iar cele două părți au convenit să organizeze o nouă întâlnire la Istanbul, potrivit unor surse diplomatice citate de televiziunea greacă ERT. Nu s-au dat detalii cu privire la conținutul reuniunii. Miercuri va avea loc o întâlnire separată între oficialii greci și turci, în afara cadrului exploratoriu. Ministrul grec de externe Nikos Dendias a declarat mai devreme că este dispus să se întâlnească cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, dar orice întâlnire „trebuie să aibă loc în atmosfera potrivită”. Conducerea de la Atena a declarat că va discuta doar despre demarcarea zonelor economice exclusive și despre platforma continentală din Marea Egee și estul Mediteranei, nu probleme de „suveranitate națională”. Autorităţile de la Ankara, care speră să-și îmbunătățească relațiile cu Uniunea Europeană – care sprijină Grecia și a amenințat cu sancțiuni împotriva Turciei – au anunţat că doresc să abordeze toate problemele, inclusiv spațiul aerian și insulele din Marea Egee. Se așteaptă ca liderii europeni să discute despre situaţia din estul Mediteranei la o întâlnire din 25-26 martie. Grecia, care în ultimii ani a încheiat acorduri maritime cu Italia și Egipt, afirmă că dacă cele două părți nu reușesc să ajungă la un acord, va trebui sesizată Curtea Internațională de Justiție.(REUTERS – 16 martie)/opopescu/dsirbu
Acasă Uniunea Europeana Reprezentanţii Greciei și Turciei au discutat la Atena despre litigiile lor maritime