Sărbătorit pe 17 martie, data trecerii sale la viața veșnică, în cea de-a doua jumătate a secolului al V-lea, Sfântul Patrick (Patriciu), cel care cu iscusință, credință și stăruitor efort a schimbat parcursul spiritual al irlandezilor, a ajuns să se identifice cu țara al cărei credincios episcop a fost, Irlanda, ca Sfânt protector și Apostol al acestui ținut. Datele despre viaţa sa nu abundă, dar se știe din scrieri recunoscute de istorici ca fiind ale sale că a fost capturat de pirați în Britania romană, unde trăia, şi dus în Irlanda, unde a fost ținut captiv timp de șase ani. Mai târziu, a fugit şi s-a întors la familia sa din Britania, apoi a ajuns din nou în Irlanda, ca vestitor al Cuvântului Domnului și ca succesor al primului episcop de aici, Palladiu, pentru a-i evangheliza cu neobosit devotament pe urmașii celților de pe așa-numita Insulă de Smarald, ale cărei dealuri sunt înveșmântate în infinite nuanțe de verde. Legenda spune că Sfântul Patrick a fost înmormântat la Down, devenit ulterior Downpatrick, spre cinstirea numelui său, iar prin secolul al XII-lea o catedrală a fost ridicată acolo, pe locul unei foste mănăstiri benedictine. De-a lungul veacurilor, Downpatrick s-a transformat în destinație de pelerinaj religios, iar la începutul anilor 1900 a fost instalată pe deal o placă mare de granit, pentru a marca legendarul mormânt al sfântului. În josul dealului, Centrul Saint Patrick își așteaptă vizitatorii, cu singura expoziție permanentă din lume dedicată Sfântului Patrick, spre a le dezvălui taine din viața acestuia. Și la Dublin i-a fost închinată o impunătoare catedrală, care face parte din istoria Irlandei de peste 800 de ani. Construită în cinstea sfântului patron al Irlandei, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, Catedrala Saint Patrick este una dintre puținele clădiri rămase din Dublinul medieval. Reprezentat în portretele medievale de obicei fără barbă, după Evul Mediu a fost cel mai adesea descris ca episcop, cu barbă, cu mitră și crosă, ca însemne ale importanței sale în ierarhia Bisericii, cele două atribute care apar în majoritatea descrierilor sale fiind un trifoi și unul sau mai mulți șerpi. Artistul flamand Adriaen Collaert evoca, la început de secol XVII, într-o gravură colorată, scene din viața sa, plasate în jurul unei imagini centrale în care Patrick este înfățișat ca episcop, cu o mitră elaborată, înconjurat de șerpii pe care se spune că i-ar fi alungat din Irlanda. În realitate, insula nu a fost niciodată asaltată de șerpi, legenda alungării acestora fiind o metaforă pentru risipirea superstițiilor păgâne, spre a face loc noii credințe creștine. Dintre legendele țesute în jurul vieții sale, cea mai răspândită spune că Sfântul Patrick a folosit trifoiul, o plantă prețuită de irlandezi, pentru a le explica, prin exemplul celor trei frunze, conceptul Sfintei Treimi. Plantă sacră pentru druizi, simbolizând renașterea naturii și reprezentând o triadă de zeități, trifoiul era folosit în ritualurile antice ale fertilității, în care frunzele erau arse, iar cenușa împărștiată peste câmpuri, pentru asigurarea roadelor. Târziu, spre secolul al XVII-lea, trifoiul a căpătat valențe noi, fiind adoptat de naţionaliştii irlandezi ca simbol al patrimoniului lor identitar. Verdele trifoiului și al peisajului național, devenit în secolul al XIX-lea culoarea simbolică a Irlandei, cu a cărei identitate culturală și religioasă Sfântul Patrick s-a contopit, a înlocuit albastrul, culoarea asociată inițial cu sfântul, iar panglici verzi și trifoiul la pălărie au început să fie purtate de sărbătoarea sa, pe 17 martie, încă din secolul al XVII-lea. Un obicei devenit tradiție făcea ca, de ziua sfântului, după slujbă, bărbații să meargă la cârciumă și să „înece” trifoiul în „ulcica Sfântului Patrick”, înghițind frunzele, ca să le poarte noroc. Există și superstiții potrivit cărora, dacă porți verde, ești ferit de imprevizibilii spiriduși capricioși din folclorul irlandez, cărora le place să joace feste, așa-numiții leprechaun, asociați cu ziua Sfântului Patrick abia după jumătatea secolului al XX-lea.
Ziua dedicată Sfântului Patrick nu este sărbătorită numai în Irlanda, ci în toate locurile unde trăiesc comunități de irlandezi. Cele mai importante festivități sunt, desigur, cele de la Dublin, unde durează o săptămână întreagă. Ca să nu se lase mai prejos, Belfastul găzduieşte propria paradă, iar Londra pregăşteşte anuala petrecere în punctul central al metropolei, Trafalgar Square. În America, ziua Sfântului Patrick a fost sărbătorită, pentru prima dată, în 1737, această primă celebrare având la acea vreme drept scop, în mare parte, onorarea culturii irlandeze, iar la New York, paradele de ziua Sfântului Patrick au început în 1762, cu un grup de soldaţi irlandezi din armata britanică mărşăluind pe Broadway. O serie de tradiţii comune ale festivităţilor includ vopsirea apei şi a berii în verde, până şi din fântâna de la Casa Albă ţâşnind apă verde în această zi. La Seattle, traseele paradelor sunt vopsite în verde, iar decoraţiunile folosite sunt tot în nuanţe de verde, iar în nord-estul Americii se plantează mazăre, mai ales datorită culorii acesteia. A devenit o tradiție ca, în fiecare an de Sfântul Patrick, premierul irlandez să îi ofere un bol de cristal Waterford, în formă de trifoi, conţinând fire de trifoi, preşedintelui Statelor Unite. Sfântul Patrick este și protectorul elegantei Insule Montserrat din Caraibe, care îl sărbătoreşte cu o săptămână de festivităţi. De asemenea, zeci de mii de persoane participă la festivalul „I Love Ireland”, la Tokyo, în onoarea Sfântului Patrick, în Yoyogi Park, cu muzicieni şi dansatori irlandezi. În Mexic, Batalionul Sfântului Patrick, Batallón de San Patricio, o unitate de până la câteva sute de imigranți și expatriați de origine europeană, care au luptat alături de armata mexicaă împotriva Statelor Unite în războiul mexicano-american din 1846–1848, este onorat pe 17 martie, la Ciudad de México parada culminând cu un festival de muzică. În Argentina, unde trăiește o mare comunitate irlandeză, pe 17 martie barurile irlandeze vin cu apetisante oferte gastronomice și muzicale, iar la Buenos Aires se organizează o mare paradă verde. Una dintre cele mai folosite sintagme specifice sărbătorii Sfântului Patrick este “Kiss me, I’m Irish!” (Sărută-mă, sunt irlandez), făcând referire la Blarney Stone, așezată la jumătatea secolului al XV-lea în turnul Castelului Blarney, din apropiere de Cork, Irlanda. Se spune că, dacă atingi cu buzele Blarney Stone vei avea noroc și vei fi hărăzit cu iscusința elocinței sau a flatării, pe baza unei legende din vremea Reginei Elisabeta I. Cine nu poate ajunge în Irlanda în această zi și vrea totuși să dobândească darul oratoriei și al persuasiunii poate încerca să sărute un irlandez care a sărutat legendara piatră.
Cristina Zaharia, RADOR
