Raportul serviciilor de informații din SUA cu privire la presupusele încercări ale Rusiei de a influența alegerile prezidențiale ale SUA, din 2020, reprezintă o nouă porţie de minciuni și dezinformări, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova.
„Se creează impresia că, prin intermediul unui astfel de document, serviciile speciale americane vor, efectiv, să-și justifice existența și acele bugete colosale alocate pentru activitatea lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, la postul de televiziune Rossia 24.
Zaharova a reamintit că, de câțiva ani la rând, în fiecare an, comunitatea americană de informații „repetă același fapt”: că este îngrijorată de posibilitatea unei interferențe, că ar fi constat existenţa unei presupuse sau unei interferențe planificate.
„Pentru banii cu care sunt plătiți de către contribuabilul american, ar fi trebuit să spună cu mult timp în urmă: „Cetăteni americanii, dormiţi liniştiţi, vă asigurăm paza în mod fiabil”… În concluzie, acest raport nu este acceptat, deoarece reprezintă o nouă porţie de minciuni, dezinformări, falsuri”, a declarat diplomatul.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a adăugat că „a sosit timpul ca partea americană să inventeze ceva mult mai interesant și mai recent, mai realist”.
La 16 martie, Biroul Directorului de Informații Naționale al SUA a publicat un raport în care comunitatea de informații americană concluzionează că Rusia a „efectuat operațiuni de intervenție” în alegerile prezidențiale din 2020 din SUA.
În special, documentul susține că autoritățile ruse ar fi ordonat „operațiuni de influențare a alegerilor prezidențiale” pentru discreditarea lui Joe Biden și a Partidului Democrat. În același timp, cei din Statele Unite au susţinut că nu au sesizat „tentative ale Rusiei de a pătrunde în infrastructura alegerilor”.
Kremlinul a numit documentul nefondat, neprobat și neîntemeiat./vdraguta/sdm2
(www.ria.ru – 17 martie)