Comisia Europeană va aloca aproximativ 5 milioane de euro pentru dezvoltarea societății civile din Republica Moldova. Comisia Europeană va aloca 4,97 milioane de euro pentru a sprijini organizațiile societății civile din Republica Moldova. După cum se menționează în descrierea acordului de grant, inițiativa, între altele, implică și consolidarea cooperării cu tinerii din Republica Moldova pentru a „dezvolta democrația” în republică.
„Obiectivul global al acestei inițiative este de a oferi societății civile, inclusiv grupurilor de inițiativă locală și tinerilor lideri să devină susținători activi ai dezvoltării democrației și ai dialogului politic, în contextul Acordului de asociere, inclusiv la nivel local”, se specifică în document. Astfel, cei care vor fi implicați în acest proiect vor contribui, fiind direct implicați, în activități ce vizează creșterea competenței organizațiilor societății civile, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova „astfel încât acestea să își poată îndeplini mult mai bine rolul de subiect de guvernare la nivel local”. În plus, beneficiarii granturilor vor desfășura activități de dezvoltare a antreprenoriatului social în țară pentru a consolida, între altele, rolul consultativ al grupurilor de reflecție locale cu privire la implementarea Acordului de Asociere între UE și Moldova. „O societate civilă puternică cu drepturi și oportunități reprezintă un element esențial al oricărui sistem democratic”, se specifică în textul documentului Comisiei Europene. Suma totală pe care Comisia Europeană intenționează să o aloce pentru acest proiect este de 4,97 milioane de euro. Organizațiile nonprofit și neguvernamentale stabilite în Republica Moldova sau în țările UE pot depune cereri pentru participarea la obținerea acestor fonduri.
Comisia Europeană a anunțat recent că intenționează să aloce 10 milioane de euro pentru „promovarea democrației și a drepturilor omului” în mai multe state. Lista, între altele, include țările membre la proiectul european Parteneriatul estic – Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia. De asemenea, Rusia se număra printre țările în care Comisia Europeană preconiza să își pună în aplicare inițiativa./vdraguta/schelaru
www.tass.ru – 18 martie