Peste 1.300 de ucraineni s-au îmbolnăvit de două ori de COVID-19

În Ucraina, de la începutul pandemiei de coronavirus, 1.360 de persoane au fost diagnosticate pentru a doua oară cu boala COVID-19 – potrivit Ministerului Sănătății de la Kiev. Instituţia a precizat, însă, că nu dispune de informaţii care să arate dacă aceşti oameni s-au infectat din nou cu aceeaşi tulpină sau este vorba despre o mutaţie a virusului SARS-CoV-2. Directorul general al Centrului de Sănătate Publică de la Kiev, Roman Rodina, a menţionat că datele au fost furnizate de laboratoarele regionale din Ucraina. „Am colectat informații despre persoanele care au fost bolnave de COVID-19 și care, după o perioadă de la vindecare, au fost din nou diagnosticate cu COVID-19. Ieri (miercuri, n.red), erau 1.360 de astfel de pacienţi” – a precizat Rodina. Acesta a adăugat că, dacă o persoană a fost bolnavă de COVID-19, nu există nicio garanție că nu se va îmbolnăvi din nou. „Anticorpii se menţin, potrivit mai multor surse, între 2 şi 4 luni. Dacă o persoană spune că are anticorpi, acest lucru nu înseamnă că este absolut protejată” – a explicat directorul general al Centrului de Sănătate Publică din Ucraina. Amintim că Ucraina a depăşit 1,5 milioane de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, după ce joi au fost confirmate alte 15.053 de îmbolnăviri – cel mai mare număr de infectări de la începutul acestui an. Numărul total de persoane infectate în Ucraina de la debutul pandemiei a ajuns, astfel, la 1.504.076. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 267 de ucraineni au decedat din cauza COVID-19, ceea ce înseamnă că bilanţiul deceselor în Ucraina a ajuns la 29.253. Pe de altă parte, numărul cazurilor vindecate a crescut, joi, cu 6.514, ajungând la 1.244.190./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 18 martie)