Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a făcut o legătură între Mișcarea Black Lives Matter şi actele de genocid care au avut loc de-a lungul istoriei Statelor Unite. Până în momentul de faţă, afro-americanii se confruntă cu nedreptatea, a mai declarat liderul rus.
„Mișcarea Black Lives Matter (BLM) a luat naștere din cauza actelor de genocid, care însoțesc întreaga istorie a Statelor Unite”, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai societăţii civile din Crimeea și din Sevastopol.
„Explorarea continentului american de către europeni a fost asociată cu exterminarea populației locale, cu genocidul, după cum se susţine astăzi, cu genocidul direct la adresa triburilor indiene. Apoi a urmat o perioadă destul de dură şi lungă, o perioadă dificilă de sclavie, de posesie a sclavilor, extrem de dură”, a reamintit șeful statului.
În opinia sa, „toate acestea rămân în istorie şi însoţesc până în ziua de azi viața din Statele Unite”.
„Altfel, de unde să apară Mișcarea Black Lives Matter ‘…’? Până în momentul de faţă, afro-americanii se confruntă cu nedreptatea”, a mai declarat liderul rus./vdraguta/sdm2
(Agenţia de presă TASS – 18 martie)