Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a propus omologului său american, Joe Biden, să poarte un dialog deschis vineri sau luni, însă cu condiția ca acest dialog să se poarte „în direct” și să fie sincer. Președintele rus a amintit că ultima oară inițiativa desfăşurării unei convorbiri telefonice a venit din partea lui Biden. „Acum vreau să-i propun președintelui Biden să continuăm discuțiile noastre, dar cu condiția să facem acest lucru în direct, așa cum se spune, online. Fără nicio amânare, în direct, o discuție deschisă și directă” – a declarat Vladimir Putin, la postul de televiziune „Rusia 24 „. „Nu aş amâna acest lucru prea mult. La sfârşitul acestei săptămâni, vreau să merg în taiga, să mă odihnesc puţin acolo, dar am putea mâine (vineri) sau luni” – a adăugat șeful statului rus. „Mă rog, noi suntem gata oricând, într-un moment convenabil şi pentru partea americană, chiar acum voi da dispoziţii corespunzătoare Ministerului rus de Externe” – a adăugat Vladimir Putin. Potrivit afirmaţiilor șefului statului rus, „acesta ar fi interesant atât pentru poporul Rusiei, cât și pentru poporul din Statele Unite ale Americii”. „Dar şi pentru multe alte țări, am în vedere faptul că noi, ca cele mai mari puteri nucleare, avem o responsabilitate specială pentru securitatea strategică de pe planetă” – este convins Vladimir Putin./ssirbu/ilapadat
(www.tass.ru – 18 martie)