Teatrul dedicat copiilor și tinerilor este considerat cea mai delicată și plină de responsabilitate ramură a acestui domeniu cultural, cu accent pe educație și formare, prin intermediul bucuriei jocului și creației.
Cu siguranță, nu este întâmplător faptul că în fiecare an, la data de 20 martie, sunt celebrate atât Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret (inițiată în 2001 de ASSITEJ – Association Internationale du Théatre pour L´Enfence et la Jeunesse) cât și Ziua Internaţională a Fericirii (stabilită de ONU 11 ani mai târziu, în 2012). Asocierea celor două sărbători ne dă speranță, amintindu-ne că „fericirea depinde de noi”, după cum spunea Aristotel.
De-a lungul timpului, peste 80 de țări din întreaga lume au marcat acest eveniment prin spectacole, expoziţii, conferințe, ateliere şi întâlniri cu artiști. În contextul pandemic actual, care a introdus mari restricții în contactul direct cu publicul, teatrele s-au reinventat, s-au adaptat și și-au mutat spectacolele pe scena virtuală, ca o soluție pentru păstrarea acestei legături.
TEATRUL MUZICAL AMBASADORII se alătură teatrelor care sărbătoresc această zi specială și își invită spectatorii să urmărească două dintre cele mai îndrăgite titluri din repertoriul instituției. Este vorba despre musicalurile „ÎNȘIR’TE MĂRGĂRITE” de Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, scenografia Vioricăi Petrovici, adaptare Ivona Cristescu după celebra feerie a scriitorului Victor Eftimiu și „PĂCALĂ ȘI TÂNDALĂ” de Roman Vlad, în regia lui Atila Vizauer și scenografia Vioricăi Petrovici.
Într-un cadru ingenios, ce îmbină elemente clasice cu tehnica modernă, costume de epocă ce poartă amprenta spiritului nostru popular, o muzică originală ușor de memorat, dansuri de curte, dar și dansuri românesti, artiștii TMA dedică spectacolul „ÎNȘIR’TE MĂRGĂRITE” copiilor de la 3 la 12 ani, precum și celor care vor, pentru un ceas, să viseze cu ochii deschiși. Basmul este prezentat, cu umor tipic românesc, de împărați, împărătese, fete si feciori de curte, zmei, vrăjitoare și multe personaje fantastice, pregătite să își dezvăluie povestea cu tâlc și morală.
La rândul lor, „PĂCALĂ ȘI TÂNDALĂ” invită spectatorii într-o călătorie muzicală plină de peripeții! Sunt așteptați toți cei care vor să îi întâlnească pe năstrușnicii eroi ai snoavelor populare românești, cunoscuți pentru istețimea lor bine ascunsă sub masca naivității, simplității și umorului. Vom colinda alături de ei frumoasa lume a satului românesc, cu obiceiuri și tradiții, cu personaje pitorești, cu dansuri, cântece, vorbe de duh și întâmplări nemaiauzite.
Ambele spectacole vor fi disponibile gratuit pe canalul de YouTube al instituției sâmbătă, 20 martie, începând cu ora 9:00, dar vor putea fi accesate și de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/teatrulmuzicalambasadorii ori website-ul instituției www.teatrulmuzicalambasadorii.ro.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret și a Zilei Internaționale a Fericirii, vă îndemnăm să vă amintiți că fericirea este o alegere, iar teatrul poate fi unul dintre cele mai scurte drumuri către ea.
TEATRUL MUZICAL AMBASADORII este cea mai tânără instituție publică de spectacole și concerte (înființată în anul 2019), aflată în subordinea Ministerului Culturii, al treilea ansamblu artistic dedicat copiilor și tinerilor fondat de criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea, după OPERA COMICĂ PENTRU COPII și TEATRUL STELA POPESCU. Instituția își desfășoară activitatea la Palatul Național al Copiilor din București. Obiectivul său este promovarea valorilor muzicale și coregrafice românești și universale, în țară și în lume. Repertoriul TMA este divers, cuprinzând spectacole de operă, balet, musical, folclor.