„Cântecul apei” este un proiect muzical participativ, realizat cu implicarea comunității de copii și tineri Cantus Mundi și a ansamblului Young Beats, coordonat de Zoli Toth.
Proiectul „Water Song”, inițiat de Administrația Națională „Apele Române” și Programul Național Cantus Mundi, a activat aproape 1.000 de membri ai comunității noastre muzicale, din 23 de județe, copii care au trimis înregistrări cu sunete și efecte de apă, precum și cuvinte care să alcătuiască versurile acestui proiect sonor. Aceste elemente au încorporat apoi improvizația ansamblului Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth, care a reflectat viziunea lor sonoră asupra unei furtuni de vară. Materialului i-au fost adăugate vocile a 50 de copii din comunitatea Cantus Mundi, iar toate aceste elemente au fost mixate de compozitorul și inginerul de sunet Gabriel Scîrlet, un colaborator constant al proiectelor Corului Madrigal și Cantus Mundi.
Rezultatul este un cântec dedicat apei, care ne vorbește despre felul în care copiii percep apa, o înțeleg, o apreciază și doresc să o protejeze. Este un proiect născut din gândurile și emoțiile copiilor referitoare la acestă resursă naturală inestimabilă. Este, de asemenea, un cadou pe care copiii din România îl oferă în dar Apei, în ziua în care o sărbătorim la nivel mondial.
*
Programul Național Cantus Mundi (www.cantusmundi.ro) este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.665 de coruri. Aproape 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Administraţia Naţională „Apele Române” administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.
Un proiect realizat în cadrul campaniei internaționale desfășurate de programul Națiunilor Unite UN- Water, 2021