EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* ora 11:30 – Videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și alți lideri europeni, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 25-26 martie
– Senat
* Vicepreşedintele Senatului, Leonard Azamfirei, organizează dezbaterea cu tema ,,Finanțarea învățământului superior din România”, un eveniment despre problemele concrete cu care se confruntă, în prezent, finanțarea învățământului superior precum și despre soluțiile legislative și administrative capabile să optimizeze funcționarea universităților – ora 14:00, salonul Dimitrie Cantemir, nivel P1. La eveniment participă senatori, deputați, reprezentanți ai Guvernului precum și reprezentanți din partea altor entități a căror activitate are legătură cu învățământul superior
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online):
- ora 9:30 – Comisia pentru afaceri europene (şedință online)
- ora 10:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 6, camera 6029
- ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii (online şi la sediul Senatului) – camera 4044, etaj 4
- ora 10:00 – Comisia pentru politică externă (online )
- ora 10:00 – Comisia pentru sănătate (la sediul Senatului și online)
- ora 11:00 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației (online și la sediul Senatului) – 1M
- ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – (online și la sediul Senatului) – etajul 3, camera 3047
- ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate (la sediul Senatului și online) – etaj VI, sala 6057
- ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
- ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport
- ora 13:00 – Comisia pentru românii de pretutindeni – nivel P1, Sala Avram Iancu și Online
- ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi (online și la sediul Senatului) – etaj VI, camera 6054
- ora 13:00 – Comisia pentru mediu (la sediul Senatului și online) – camera 323
- ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică (on-line și la sediul Senatului)
- ora 13:00 – Comisia pentru politică externă (online şi fizic) – Salon „Avram Iancu”, nivel P1
- ora 13:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – camera 3063 şi on-line
– Camera Deputaților
* ora 12:00 – Ședință în plen (prezență fizică și online)
* ora 14:30 – Vot final
* Şedinţele Comisiilor parlamentare – prezență fizică și online
- Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala: Studiu individual
- Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, corp B4, etaj 1 – sistem mixt
- Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – Studiu individual
- Comisia pentru sănătate şi familie
- Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
- ora 9:30 – Comisia pentru afaceri europene
- ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ organizează dezbaterea cu tema „Rolul şi importanţa profesiei de psiholog în context european”, la care participă reprezentanţi ai Guvernului, ai mediului universitar, ai Colegiului Psihologilor din România şi ai asociaţiilor şi organizaţiilor din domeniu. (Palatul Parlamentului, sala Comisiei pentru învăţământ – 3150 şi online pe Zoom, transmisă în direct pe website-ul Camerei Deputaţilor, orele 10:00 – 12:00
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – prezenta fizica si online, sala 25
- ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
- ora 13:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala Avram Iancu, nivel P1
- ora 13:00 – Comisia pentru politică externă (prezență fizică și online) – sala Avram Iancu
- ora 15:30 – Comisia pentru constituționalitate – sala: cam 19, et.1, corp B2
- ora 15:30 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – prezență fizica și online, etaj 7, camera 7077
- ora 15:30 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
- ora 15:30 – Comisia pentru tineret și sport – sala Corp A2, Etaj 1 M, camera 7
- ora 16:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
– Guvern
* Programul premierului Florin Cîțu:
- ora 11.00 – Participarea premierului Florin Cîțu la ședința de evaluare a activității Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2020 – la sediul MAI
- ora 14:00 – Conferință de presă susținută de președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, Andrei Baciu. Conferința de presă va fi transmisă live pe conturile Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria
- ora 15:00 – Întâlnirea premierului Florin Cîțu cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România – la Palatul Victoria
- ora 16.00 – Întâlnirea premierului Florin Cîțu cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România – la Palatul Victoria
– Uniunea Europeană
* Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează un eveniment online privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (11:00)
* Reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie participă la un curs de formare cu tema „Proiectele de twinning: de la propunere la implementare, cu accent pe munca la distanţă şi schimb de experienţă în contextul situaţiei create de COVID-19”. Cursul este organizat online de Agenţia Centrală de Management a Proiectelor din Lituania în colaborare cu autorităţi specializate în elaborarea şi implementarea proiectelor din Germania (GIZ – Punctul naţional de contact al Germaniei pentru proiectele de twinning) şi Spania (FIIAP – Unitatea de management spaniolă pentru programele de twinning). La această sesiune de instruire ce se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 martie vor participa specialiştii Unităţii de Implementare a Proiectelor a Direcţiei Generale Anticorupţie. Grupul ţintă este format din reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi organisme mandatate să elaboreze şi să implementeze proiecte de twinning din statele membre UE, din ţările care sunt implicate în politica de vecinătate a UE, din ţările candidate şi potenţial candidate la UE
– Ministere
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Agriculturii, Adrian Oros – ora 9:30
* Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, susţine o conferinţă de presă privind programele finanţate prin Fondul pentru Mediu, în 2021 – ora 14:00, Sala de Consiliu a MMAP
* Ministerul Sănătății organizează, de la ora 14:00, o dezbatere publică în sistem de videoconferință cu tema: Proiectul de Ordin privind aprobarea Ghidului „Recomandări de vaccinare a pacienților cu imunodeficiențe de diverse cauze” – pe platforma Webex
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 60 milioane lei
* Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE. Participă secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei – în format videoconferinţă
* Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, cu participarea secretarului american de stat, Antony Blinken (23 – 24 mar.). Participă ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului Local a Sectorului 1 – ora 15:00, în sala de ședințe a Sectorului 1, din Bd. Banu Manta nr.9
* Şedinţa Consiliului Local a Sectorului 3 – ora 14:30, Calea Dudești nr. 191, etajul I, Sala de consiliu, prin mijloace electronice, în sistem videoconferință
* Arad: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ – ora 12:00
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal, pe tema proiectului de buget – ora 13:30, sala mare a CJ Bihor şi în direct pe pagina de Facebook a instituţiei
* Timişoara: Conferinţă de presă la Primăria Municipiului Timişoara – ora 11:00
– Juridic
* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori – ora 10:00
– Economic
* A XV-a ediţie a conferinţelor Club Feroviar: Conferinţa de Infrastructură, „Anul European al căilor ferate valorifică potențialul transportului feroviar”, eveniment online, organizat de Club Feroviar, cu sprijinul Asociaţiei Industriei Feroviare din România (AIF), sub patronajul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Din program:
- ora 9:30 – Investițiile feroviare din românia în contextul în care UE își axează politicile către un transport durabil, cu accent pe calea ferată
- ora 12:00 – Infrastructura feroviară, coloana vertebrală a transportului feroviar din România
- ora 14:30 – Dezvoltarea unui sistem de transport durabil în regiunea București
* Asociaţia Energia Inteligentă marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Consumatorilor (15 mar.) prin lansarea cursurilor online „Cum obţinem un Preţ Corect la Energie Electrică pe piaţa liberalizată” – ora 18:00, pe platforma Zoom. Cursurile online „Cum obţinem un Preţ Corect la Energie Electrică” fac parte din proiectul Academia Consumatorilor, lansat recent de Asociaţia Energia Inteligentă cu scopul de a pregăti consumatorii de energie electrică şi gaze naturale să înţeleagă cererea de energie, să aleagă oferta cea mai bună, să beneficieze de preţuri corecte la gaze şi energie, să obţină clauze contractuale care să îi avantajeze
* Constanța: Centrul EEN Constanţa co-organizează, împreună cu Enterprise Europe Network Austria și Advantage Austria, un eveniment B2B virtual: „Future of Building 2021”, pentru companiile austriece şi internaţionale, precum şi pentru entităţile care operează în sectorul construcţiilor. Pentru mai multe informaţii legate de participare, la centrul Enterprise Europe Network Constanţa din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa și la e-mail: een@ccina.ro
* Banca Naţională prezintă indicatorii monetari în februarie 2021
– Medicină, Sănătate
* Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând cu această dată, vor fi deschise 165 de cabinete noi de vaccinare la nivel naţional, dintre care 54 se vor afla în Bucureşti, pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de astăzi, 23 martie
* Săptămâna PSI este organizată de Editura Trei și Librăriile Cărturești în parteneriat cu revista Psychologies, în perioada 22 – 26 martie. Dialogurile vor fi transmise live pe conturile de Facebook Cărturești, Trei și Psychologies, unde cei interesați vor putea scrie întrebări pentru specialiștii invitați. Participă psihoterapeuți și psihiatri cu experiență din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Programul zilei:
- ora 19:00 – Mindfulness în anxietate și depresie. Invitat: Ion Dafinoiu, prof. univ. și psihoterapeut formator (Iași)
* Giurgiu: Toate unităţile şcolare din municipiul Giurgiu intră în sistem online de astăzi, 23 martie, după ce rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 în oraş a ajuns, luni, la 6,27 la mia de locuitori. Va fi permisă astăzi şi mâine, 24 martie participarea elevilor din oraş la simularea pentru examenul de Bacalaureat
* Satu Mare: Municipiile Satu Mare şi Carei, alături de comunele Foieni, Micula, Pomi, Sanislău, Tiream, Valea Vinului şi Vetiş au o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori de infectare cu COVID-19, astfel încât măsurile pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor generate de COVID-19 au fost prelungite cu încă 14 zile, pentru perioada 23 martie – 5 aprilie. Principalele măsuri care se aplică în această situaţie privesc domeniul Horeca, respectiv se interzic activităţile de preparare şi servire a alimentelor şi băuturilor în interiorul clădirilor sau pe terase închise. De asemenea, nu este permisă activitatea cinematografelor, a spectacolelor, concertelor şi altor evenimente culturale nici în interiorul clădirilor, nici în aer liber şi nici activitatea cu publicul a operatorilor de jocuri de noroc licenţiaţi, cu excepţia agenţiilor cu bilete jucate în sistem automatizat şi loz
* Sfântu Gheorghe: Municipiul Sfântu Gheorghe intră în scenariul roşu ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19, prin urmare se închid restaurantele şi barurile în interior, precum şi cinematografele, instituţiile de spectacole. În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ din Sfântu Gheorghe, copiii din grădiniţe şi elevii claselor primare vor fi prezenţi fizic la ore, în timp ce elevii claselor V-VII şi IX-XI vor învăţa în sistem online. Cursurile pentru elevii din anii terminali se vor desfăşura cu prezenţa fizică a doar o jumătate, iind vorba de revenirea la un scenariu hibrid
* Timişoara: Spitalul Judeţean Timişoara deschide primul centru de vaccinare din România care va funcţiona non-stop, acesta urmând să devină operaţional de astăzi. Primul centru de vaccinare deschis non-stop din România va fi amplasat în incinta Spitalului Judeţean Timişoara şi va asigura fluxuri separate pentru cei vaccinaţi, astfel încât aceştia nu vor interacţiona cu alte persoane din unitatea sanitară
– Învățământ , Cercetare
* Ministerul Educaţiei organizează în perioada 22 – 25 martie, simularea examenului naţional de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a. Din program:
- proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – proba E.c – ora 9:00
* Institutul Francez celebrează Ziua Internațională a Francofoniei (20 mar.), în prezența ambasadoarei Franței, Laurence Auer, cu mai mulți reprezentanți ai liceelor bilingve de limbă franceză din toată România
* De la ora 18:00, echipa Masteratului „Diplomație și negocieri” din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) organizează, pentru studenții și cadrele didactice SNSPA, o prelegere online pe tema: „Tratarea autonomiei strategice europene și inițiativele UE în domeniul politicii de apărare”. Invitatul special al evenimentului este Ambasadorul Mihnea Motoc, diplomat de carieră, fost Ministru al Apărării Naționale (2015-2017) și, în prezent, Director General adjunct al Defence and Security European Political Strategy Centre din cadrul Comisiei Europene. Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, Președintele Senatului SNSPA și de conf. univ. dr. Mihai Cercel, coordonatorul Masteratului „Diplomație și negocieri”
– Mass-media, Publicitate
* Între 1 și 31 martie, zilnic între orele 10:00 și 21:00, Radio România invită cititorii pasionați la o nouă întâlnire cu lumea cărții, pe www.gaudeamus.ro și pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. Organizată într-o formulă fără precedent, ca durată și dinamică, ediția martie 2021 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România înlocuiește în calendarul anual tradiționala ediție craioveană. Târgul Gaudeamus Radio România își păstrează caracterul generalist, din punctul de vedere al ofertei de carte prezentate, dar durata acestei ediții permite, în premieră, adoptarea unor tematici distincte, ilustrate în special prin intermediul evenimentelor propuse de către participanți și prin genurile literare pe care le vor promova cu precădere în fiecare interval, adaptate la temele propuse. Astfel, primele zile ale târgului – 1 – 8 martie – sunt dedicate scriitoarelor și literaturii adresate publicului feminin, următorul interval (9 – 15 martie) va fi rezervat în special cărții de non-ficțiune, fără a exclude însă alte genuri literare, iar perioada 16 – 21 martie va fi revendicată de poezie și ficțiune, în onoarea Zilei Internaționale a Poeziei sărbătorite anual pe 21 martie. Ultimele zile a târgului vor fi dedicate cărții pentru copii și proiectelor de tip „Școala altfel” (22 – 31 martie). Programul zilei:
- ora 14:00 – Editura Integral – Lansarea cărții „Monica Lovinescu – Tezaurul secret”, de Angela Furtună
- ora 18:00 – Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC Live Online – Lansare „Ion Țuculescu. Reconstituirea” – Lansare de carte live online & dezbatere Lansare de carte – Facebook Live. Invitați: Cătălin Davidescu, Ioana Vlasiu, Iulian Bulai Moderator: Călin Dan
- ora 19:00 – Editura Sigma – Noi aventuri în „Sasha și Tărâmul secret” și seria „Alya și cutia muzicală” Prezintă: Alina Ghimiș
– Cultură
* Conferinţa de lansare a serialului cinematografic documentar „Fragile”, o producţie unică menită să crească nivelul de conştientizare a problemelor apăsătoare ale femeilor în societatea românească – ora 10:00, online
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează prima ediție a Festivalului Internațional „Matei Vișniec” în perioada 21 – 27 martie, marcând, prin prima și ultima zi ale proiectului, două date importante în calendarul cultural – Ziua Internațională a Poeziei și Ziua Mondială a Teatrului. Printre partenerii media: RFI România, Radio România Internațional, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Iași, București FM, Radio România Cluj. Programul zilei:
- orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00 – Film documentar „Parisul lui Matei”, proiectat pentru vizitatorii muzeului, în spațiul expoziției de bază a MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8. Documentarul este o producţie TVR Iaşi, semnată de Andreea Ştiliuc (realizator), Relu Tabără (director de imagine) şi Dragoş Brehnescu (montaj); în limba română cu subtitrare în limba engleză
- ora 11:00 – Diminețile festivalului. Invitat: scriitorul Florin Iaru; în limba română – difuzare pe pagina de Facebook a MNLR, pe site-ul www.mnlr.ro și pe platforma web multimedia www.culturaindirect.ro
- ora 16:00 – Spectacol de marionete „Voix dans le noir”/ „Voci în întuneric”, autor: Matei Vișniec, creație și interpretare: Eric Deniaud; în limba franceză. Piesă de teatru montată de Collectif Kahraba (Liban, 2009) – difuzare live pe pagina de Facebook a MNLR
- ora 18:00 – „Locurile și spațiile teatrului: unitate și varietate”. Conferință în limba română susținută de George Banu – difuzare pe pagina de Facebook a MNLR, pe site-ul www.mnlr.ro și pe platforma web multimedia www.culturaindirect.ro
- ora 20:00 – Performance #4: „The Animal Trainer”, „The Philosopher”, „The Human Rubbish Bin“/ „Dresorul”, „Filosoful”, „Omul-pubelă”. Regia: Marian Masoliver, traducere text: Jozefina Komporaly. Proiect inițiat de Trap Door, trupă de teatru condusă de regizoarea americană Beata Pilch; în limba engleză cu subtitrare în limba română – difuzare live pe pagina de Facebook a MNLR
- ora 21:00 – Piesa de teatru Nina, ou da fragilidade das gaivotas empalhadas/ Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați. Spectacol pus în scenă de Cultura em movimento. Text: Matei Vișniec, traducere: Clara Carvalho; în portugheză cu subtitrare în limba română – difuzare live pe pagina de Facebook a MNLR
* Vernisajul expoziției „Crinii dragostei” – ora 16:30, în Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Țăranului Român. Invitat special – Doina Lavric-Parghel. Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până la 4 aprilie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00, intrarea fiind liberă. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Opera Naţională Bucureşti transmite online, înregistrarea spectacolului de balet „Roşu şi Negru” de Livia Teodorescu Ciocănea, în regia şi coregrafia Alexei Mezincescu, pentru a omagia 179 de ani de la dispariţia celebrului scriitor francez Stendhal. Înregistrarea va fi oferită, începând cu ora 19:00, în regim gratuit pe canalul de Youtube al ONB
* Galeriile Artmark organizează „Licitația de Primăvară”, online și prin telefon – ora 19:00. Lucrarea „Cap de copil“ (Micuța unguroaică), semnată de maestrul Nicolae Tonitza, este scoasă la licitație cu prețul de pornire 50.000 de euro. Capodoperele „Licitației de Primăvară” pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță până marți, 23 martie, gratuit, între orele 10:00-20:00
* Editura Humanitas organizează o întâlnire cu Ioana Nicolaie și Cătălin Striblea despre romanul „Tot înainte“ – ora 19:30, pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas, și pe #Humanitas YouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundCloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud
* Institutul Cervantes din Bucureşti continuă şi în luna martie a acestui an tradiţia difuzării unui grupaj de filme dedicat culturii feminine, program ce include pelicule reprezentative pentru regia semnată de femei. Programul zilei:
- „Despues de…: No se os puede dejar solos/După… Nu puteţi fi lăsaţi singuri” (1981) de Cecilia şi Jose Juan Bartolome – pe canalul Vimeo al Institutului Cervantes, timp de 48 de ore, de la ora 21:00, cu subtitrare în engleză, franceză, portugheză, bulgară şi spaniolă
* Alba – Iulia: Cea de-a doua activitate din cadrul proiectului 3.30 Biblioterapia are loc astăzi – ora 17:00, live, pe pagina de Facebook a bibliotecii. Tema întâlnirii este „Despre percepţie. Percepţia, cheia realităţii”. Activitatea este organizată de Consiliul Judeţean Alba şi de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi face parte din programul 3 ANIMAŢIE CULTURALĂ/3.30 Biblioterapia şi este parte component a Programului managerial al bibliotecii pentru perioada 2021-2024
* Bistriţa: Începe cea de-a şasea ediţie a programului european KineDok powered by One World Romania cu multipremiatul documentar „Distanţa dintre mine şi mine” ce va fi proiectat – la Biblioteca Judeţeană George Coşbuc Bistriţa Năsăud, Clubul Cultural Coşbook, de la ora 14:00
* Carei, jud. Satu Mare: Direcția de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei, Biblioteca Municipală și Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” prezintă o serie de evenimente culturale organizate în luna martie, în Municipiul Carei. Programul zilei:
- ora 18:00 – Spectacol de teatru în limba română „Variațiuni enigmatice”, de Éric-Emmanuel Schmitt, susținut de actorii Teatrului „Regina Maria” din Oradea – la Teatrul Municipal Carei
* Cluj-Napoca: Programul ultimului focus din Retrospectiva 7, discuțiile principale care au marcat cei 7 ani de existență Reactor. Programul zilei:
- ora 19:00 – „De ce îi e frică întunericului”, spectacol înregistrat în 2018. Biletele pentru evenimente sunt online, pe Eventbook: http://bit.ly/biletereactor
* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă spectacolul „Atenție, aterizăm!”, regia: Daniel Onoae – ora 19:00, la Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”
* Oradea: Concert al Cameratei Michael Haydn, dirijor Cristian Lupeş, eveniment ce face parte din Festivalul Primăverii. Concertul este prezentat fără public şi înregistrat, urmând să fie difuzate a doua zi, online
* Târgu-Mureş: Cel mai popular spectacol al stagiunii trecute revine la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş: „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc, un spectacol pentru întreaga familie – ora 18:00 (spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani). Biletele pot fi achiziţionate online pe site-ul www.biletmaster.ro. Biletele în format fizic vor putea fi cumpărate la Casieria de la Sala Mare a Teatrului. Biletele vor putea fi achiziţionate şi începând cu o oră înaintea reprezentaţiilor, la faţa locului
– Sport
* Se desfăşoară cel de-al patrulea turneu al Campionatului Naţional de polo pe apă: CS Dinamo – CSA Steaua – ora 20:00, Bazinul Floreasca-Tolea Grinţescu
* Baia Mare: Se dispută meciuri în etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal masculin – Sala ”Lascăr Pană”
- CS Minaur Baia Mare – CS Magnum Botoşani – ora 10:15
- CSU din Suceava – CSM Focşani 2007 – ora 13:00
- AHC Dobrogea Sud – CSM Bucureşti – ora 15:50
- CS Dinamo Bucureşti – AHC Potaissa Turda – ora 18:25
* Craiova: Are loc un meci din etapa a 20-a a Ligii a II-a de fotbal: FC U Craiova 1948 – AFC Farul Constanţa – ora 19:30, Stadion ”Ion Oblemenco”
* Oradea: play-off-ul FIBA Europe Cup la baschet masculin – pe Arena ”Antonio Alexe”
- BC CSU Sibiu – Unahotels Reggio Emilia (ora 16:00) – optimi de finală
- BC Dnipro – CSM CSU Oradea (ora 19:00) – optimi de finală
* Sibiu: Echipa de fotbal FC Hermannstadt anunţă numele noului său antrenor principal – ora 19:00
* Sfântu Gheorghe: Au loc meciuri în Liga Naţională de baschet feminin
- CS Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 16:00, Sepsi Arena
- CS Municipal Alexandria – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – ora 19:00, Sepsi Arena
* Sunt programate meciuri în semifinalele Erste Liga la hochei pe gheaţă
- Corona Braşov Wolves – DEAC Debrecen (ora 18:30) – meciul 5
- FTC-Telekom – Sport Club Miercurea Ciuc (ora 20:00) – meciul 5
* Budapesta: Conferinţă de presă a naţionalei de fotbal Under-21 a României, înaintea debutului la Campionatul European de tineret 2021 – ora 15:15
* SUA: Simona Halep participă la Turneul de la Miami, categoria WTA 1000 care se desfășoară în perioada 23 martie – 3 aprilie. Competiția din Statele Unite ale Americii se dispută pe hard, iar la start pe tabloul principal sunt 128 de jucătoare. Jucătorii prezenți la turneu se antrenează pe stadionul „Hard Rock” din Miami Gardens
– S-a întâmplat într-o zi de 23 martie
* Cu 174 de ani în urmă (1847), a avut loc la Bucureşti un uriaş şi catastrofal incendiu, care a distrus o cincime din oraş. „Marele Foc” a fost aprins de un băiat în vârsta de zece ani care a tras cu pistolul într-un pod plin cu fân uscat (23.III/4.IV – 24.III/5.IV)
* Acum 164 de ani (1857) intra în funcţiune primul ascensor dedicat în exclusivitate transportului persoanelor, în cadrul magazinului universal Haughwout&Co din New York, SUA. Ascensorul funcţiona pe baza unui motor cu aburi şi avea o viteză de 0,2 m/s, acest nou pas în cadrul revoluţiei industriale fiind realizat de către inventatorul Elisha Graves Otis, mai târziu, fondatorul companiei Otis Elevator
* În urmă cu 123 de ani (1898) era adoptată Legea învăţământului secundar şi superior, elaborată de Spiru Haret şi C. Dimitrescu-Iaşi, care instituia învăţământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior şi superior) şi în secţii (modernă, reală şi clasică), gimnazii şi şcoli normale şi organizează mai temeinic învăţământul superior (23.III/4.IV)
* Acum 92 de ani (1929) criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica literară”
* În urmă cu 82 de ani (1939) era semnat, la București, acordul economic româno-german (Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German), care deschidea calea subordonării economiei româneşti intereselor politicii hitleriste
* Cu 76 de ani în urmă (1945) a apărut Legea nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare. Au fost expropriate proprietățile mai mari de 50 ha, fiind împroprietărite peste 900.000 de familii de țărani. După patru ani, în martie 1949, s-a trecut la colectivizarea şi la desfiinţarea proprietăţii asupra pământului
* Se împlinesc 45 de ani (1976) de la intrarea în vigoare a Pactului Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice (adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16.XII.1966). Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (din 10.XII.1948) şi pactele internaţionale referitoare la drepturile omului formează Carta Internaţională a Drepturilor Omului
* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când staţia orbitală rusă „Mir” (lansată la 19.II.1986), scoasă de pe orbită cu câteva zile mai devreme, s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud, după 15 ani de orbitare în jurul Pământului (în tot acest timp staţia a fost „locuită” de astronauţi de diferite naţionalităţi şi a funcţionat ca un adevărat laborator spaţial)
Aniversări – Comemorări
– 1813: S-a născut Cezar Bolliac, poet, teoretician literar, memorialist, ziarist, traducător, militant şi gânditor politic, promotor al studiilor arheologice, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească (m. 1881)
– 1847: S-a născut Alexandru D.[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1920)
– 1872, 23.III./4.IV: S-a născut istoricul de artă şi profesorul Alexandru Tzigara-Samurcaş; specialist în artă veche românească şi artă populară; fondator şi director al Muzeului de Etnografie şi Artă Naţională (1906-1951), devenit, din anul 1912, Muzeul de Artă Naţională; în anul 1903 a întemeiat, împreună cu Ludovic Mrazec, Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Gh. Munteanu-Murgoci şi Alexandru Vlahuţă, Societatea Turiştilor Români, prima asociaţie de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (m. 1952)
– 1880: A murit Gheorghe Magheru, general şi om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 (n. 1802). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1804
– 1885: S-a născut arhitectul, urbanistul și profesorul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1995 (m. 1966)
– 1886: S-a născut poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (m. 1962) – 135 de ani
– 1889: S-a născut Gheorghe Banu, medic igienist, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială în România (m. 1957)
– 1894: A murit Theodor Codrescu, istoric, publicist şi filolog; s-a remarcat ca autor de manuale şcolare şi traducător; în 1853 a tradus „Coliba lui Moş Toma” (Coliba unchiului Tom) de H. Stowe-Beecher, prima traducere românească din literatura americană; membru corespondent al Academiei Române din 1886 (n. 1819)
– 1902: S-a născut pictorul Alexandru Mohi (m. 2001)
– 1907: S-a născut inginerul chimist Gheorghe Aurelian Rădulescu; lucrări privind fabricarea uleiurilor; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2002)
– 1912: S-a născut actorul Geo Barton (m. 1982)
– 1914: S-a născut George Sbârcea, muzicolog şi compozitor; pseudonimul său artistic a fost Claude Romano (m. 2005)
– 1920: S-a născut Radu Lupan (prenumele la naştere: Raymond), eseist şi traducător (din literaturile engleză şi germană) (m. 2011)
– 1926: S-a născut Ştefan Gheorghiu, violonist şi pedagog (m. 2010) – 95 de ani
– 1932: S-a născut Casiu Valeriu Barbu, violonist, dirijor, muzicolog și profesor
– 1935: S-a născut Vladimir Șetran, artist vizual (pictură, grafică, sculptură, artă monumentală, design, tapiserie, vitralii); unul dintre primii și cei mai influenți profesori ai design-ului românesc
– 1936: S-a născut economistul Adrian Vasilescu; consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu – 85 de ani
– 1939: S-a născut pictorul şi poetul ieşean Petru Aruştei (m. 1984)
– 1943: S-a născut criticul de artă, scriitorul și publicistul Valentin Ciucă
– 1946: A murit Alexandru Zirra, compozitor şi pedagog (n. 1883) – 75 de ani
– 1947: S-a născut Nicolae Aurel Alexi, pictor şi grafician
– 1949: S-a născut cantautorul Mircea Vintilă, interpret de muzică folk
– 1961: A murit (la Madrid) Alexandru Busuioceanu, critic şi istoric al artelor, eseist, poet, traducător, pedagog şi diplomat; în 1921 se numără (alături de Cezar Petrescu, Gib Mihăescu şi Nichifor Crainic) printre fondatorii revistei „Gândirea”; în 1942 este numit consilier cultural al Legaţiei române din Spania şi profesor de literatură română la Universitatea din Madrid; în 1943 a înfiinţat Institutul Român de Cultură de la Madrid, pe care l-a condus până în 1945, când s-a desfiinţat; stabilit în Spania, şi-a continuat activitatea de istoric al artelor (n. 1896) – 60 de ani
– 1969: A murit Tudor Teodorescu-Branişte, prozator şi publicist (n. 1899)
– 1985: A murit Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (n. 1923)
– 1994: A murit Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus şi prefaţat din poezia maghiară) (n. 1909)
– 1996: A murit prozatorul Vasile Lişman (n. 1897) – 25 de ani
– 2008: A murit soprana Lella Cincu (n. 1923)
– 2008: A murit etnomuzicologul şi profesoara Mariana Kahane (n. 1922)
– 2011: A murit cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995). În anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (n. 1947) – 10 ani
– 2014: A murit Ilie Dan, filolog, istoric literar, poet, editor şi profesor (n. 1938)
– 2019: A murit criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil; a fondat (în 1962) primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română; realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film și scenaristului Nae Caranfil (n. 1931)
– 2020: A murit actorul, regizorul de teatru şi dramaturgul israelian de origine română Niko Nitai (născut Nicu Iacob); a fost întemeietorul teatrului „Hasimtá” din Jaffa (pe care l-a condus vreme de 18 ani) și al teatrului „Karov” din Tel Aviv (n. 1931) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Évora, Portugalia: Reuniunea miniștrilor europeni ai mediului
– Lisabona, Portugalia: Reuniune informală a miniștrilor UE pentru afaceri europene
– Bruxelles: Reprezentanţi ai Comisiei Europene, OECD şi FMI vorbesc despre planul UE de a impune taxe pentru carbon la importul de bunuri poluante, la un eveniment virtual găzduit de Franţa
– Bruxelles: Audiere trimestrială a președintelui Consiliului de Supraveghere al Băncii Centrale Europene, Andrea Enria, în fața Parlamentului European
– Israel: Alegeri legislative
– Aix-En-Provence, Franța: Decizie a Curții de Apel privind cererea de dizolvare a asociației care reprezintă Republica Populară Donețk în Franța
– Luxemburg: Justiția europeană se pronunță asupra plății despăgubirilor pentru călători în cazul unor greve ale piloților
– Moscova: Întâlnirea ministrului rus al economiei, Maksim Reșetnikov, cu comunitatea de afaceri franceză
– Washington: Audierea lui Jerome Powell, președintele Băncii Centrale Americane în fața Camerei Reprezentanților
– Danemarca: Începutul relaxării restricțiilor împotriva Covid-19
– Regatul Unit al Marii Britanii: Este marcat 1 an de la prima măsură de izolare instaurată în regat, în lupta împotriva Covid-19
– Lourdes, Franța: Adunarea plenară a Conferinței episcopale franceze privind ecologia și lupta împotriva criminalității infantile (23 – 26 mar.)
– Islamabad: Parada militară pentru ziua națională
– Berlin: Deutsche Bahn – rezultate anuale 2020
– Stuttgart, Germania: Porsche SE – Rezultatele anuale ale holdingului, acționar principal al grupului Volkswagen
– Londra: Regatul Unit: Statistici lunare privind șomajul și ocuparea forței de muncă
– Haga, Țările de Jos: Anunțarea deciziei guvernului cu privire la redeschiderea teraselor cafenelelor
– Hong Kong: Intrarea gigantului chinez de internet Baidu pe bursa din Hong Kong
– Londra: Casa Christie’s organizează o licitație a unei opere de artă de Banksy în beneficiul serviciului de sănătate britanic
– New York: Pronunțarea sentinței pentru Tony Hernandez, fratele președintelui din Honduras, condamnat pentru trafic de droguri
– Londra: Prinţul Harry vorbeşte despre „golul interior uriaş” lăsat de pierderea mamei sale, Diana, în 1997, în prefaţa cărţii intitulate „Hospital by the Hill”, scrisă de Chris Connaughton şi adresată copiilor lucrătorilor sanitari, care şi-au pierdut părintele sau o fiinţă dragă în timpul pandemiei de COVID-19. Promovată de organizaţia de ajutorare a copiilor ‘Simon says’, cartea va fi dăruită tuturor celor care şi-au pierdut o fiinţă dragă în sectorul medical, ca parte a evenimentelor prilejuite de Ziua Naţională a Reflecţiei, marcată pe 23 martie în Marea Britanie pentru a comemora un an de la primul lockdown naţional impus de pandemia de coronavirus
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Meteorologiei” se marchează din 1961 ( – 60 de ani); la această dată, în 1950, a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei – OMM, succesoare a Organizaţiei Internaţionale a Meteorologiei, create în 1873
– Ziua naţională a Republicii Islamice Pakistan; aniversarea proclamării independenţei/1956 – 65 de ani
– 1749: S-a născut Pierre Simon Laplace, matematician, astronom şi fizician francez (autorul unei cunoscute teorii cosmogonice, Kant-Laplace/1796, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mişcare, şi al unui „Tratat de mecanică cerească”) (m. 1827)
– 1816: S-a născut Paul-Theodore Bataillard, istoric, publicist şi scriitor francez; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a facilitat publicarea de către emigranţii români a memoriilor justificative privitoare la lupta lor; a publicat o serie de articole menite să sensibilizeze opinia publică europeană în favoarea revoluţiei române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1872) (m. 1894) – 205 ani
– 1842: A murit Stendhal (pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle,), scriitor francez, considerat un pionier al romanului modern francez prin operele „Roşu şi negru” (1830) şi „Mănăstirea din Parma” (1839) (n. 1783)
– 1871: A murit exploratorul britanic Robert Cock (n. 1801) – 150 de ani
– 1879: S-a născut zoologul francez René Jeannel; apropiat al lui Emil Racoviţă şi influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie; în 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume; tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române din 1928 (m. 1965)
– 1881: S-a născut scriitorul francez Roger Martin du Gard; Premiul Nobel pentru literatură pe 1937 (m. 1958) – 140 de ani
– 1881: S-a născut Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1953; considerat întemeietorul chimiei macromoleculare; a descoperit şi a explicat fenomenul polimerizării (m. 1965) – 140 de ani
– 1887: S-a născut Juan Gris, pictor şi grafician spaniol stabilit la Paris; unul dintre promotorii cubismului (m. 1927)
– 1900: S-a născut Erich Fromm, psihanalist şi filosof german de origine evreiască; a fost un apropiat al „Şcolii de teorie critică” de la Frankfurt; în 1934 s-a stabilit în Statele Unite (m. 1980, la Locarno/Elveţia, unde a locuit în ultimii ani ai vieţii)
– 1903: S-a născut Alejandro Casona (pe numele său adevărat Alejandro Rodríguez Álvarez), dramaturg şi poet spaniol (m. 1965)
– 1904: S-a născut actriţa americană Joan Crawford (născută Lucille Fay LeSueur) (m. 1977). NOTĂ: Misterul care se învârte în jurul anului naşterii sale continuă până astăzi; mai multe surse dau ca an al naşterii 1904, chiar şi fiicele ei, susţinând că mama lor este născută, fără dubiu, în acest an. Alte surse, o serie de documente ale companiei MGM, relevă faptul că actriţa avea 20 de ani în 1925, ceea ce ne duce la un alt an al naşterii 1905
– 1910: S-a născut Akira Kurosawa, important regizor, producător şi scenarist japonez (m. 1998)
– 1912: S-a născut inginerul german Werner von Braun, constructorul rachetelor „V-1” şi „V-2” (considerate primele rachete balistice sol-sol teleghidate), pe care Germania le-a folosit în cel de-Al Doilea Război Mondial; stabilit în 1945 în SUA, a contribuit la construirea primului satelit artificial american al Pământului (m. 1977)
– 1914: S-a născut scriitorul ceh Bohumil Hrabal (m. 1997)
– 1921: A murit Jean-Paul Laurens, pictor și sculptor francez (n. 1838) – 100 de ani
– 1922: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Ugo Tognazzi (m. 1990)
– 1943: S-a născut romancierul american Winston Groom, autorul cărții „Forrest Gump”, care a stat la baza filmului hollywoodian cu acelaşi nume, cu Tom Hanks în rolul principal (m. 2020)
– 1946: A murit Gilbert N. Lewis, chimist și fizician american, cunoscut pentru descoperirea legăturii covalente și pentru introducerea conceptului modern de pereche de electroni; este cel care a denumit „foton” unitatea de bază care formează lumina (n. 1875) – 75 de ani
– 1948: A murit Nikolai A. Berdiaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului creştinism”, variantă a existenţialismului religios; din 1922 a trăit la Paris (n. 1874)
– 1953: A murit pictorul francez Raoul Dufy (n. 1877)
– 1971: A murit Simon Vestdijk, poet, romancier și eseist olandez (n. 1898) – 50 de ani
– 1994: A murit actriţa de film italiană Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (n. 1921)
– 2011: A murit actriţa americană de origine engleză Elizabeth Taylor, considerată ultimul superstar din „epoca de aur” a Hollywood-ului (n. 1932) – 10 ani
– 2014: A murit omul politic spaniol Adolfo Suárez (nume complet: Adolfo Suárez González, 1st duke of Suárez, grandee of Spain), primul premier al democraţiei spaniole (din 1975 până în 1981), după moartea dictatorului Franco. Cu sprijinul regelui Juan Carlos, Adolfo Suárez a reuşit să instaureze principiile democratice, fiind considerat, astăzi, unul dintre părinţii Spaniei moderne (n. 1932)
– 2015: A murit poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (n. 1930)
– 2018: A murit Aileen Paterson, scriitoare de cărți pentru copii, ilustratoare și profesoară scoțiană (n. 1934)
– 2020: A murit actriţa și pictorița italiană Lucía Bosé; stabilită în Spania (n. 1931) – 1 an