Motto: „Am vrut să văd ceea ce nimeni nu a observat încă, chiar dacă ar trebui să plătesc pentru această curiozitate cu viaţa.” – Jules Verne
Miercuri, 24 martie, se împlinesc 116 ani de la moartea scriitorului francez Jules Verne, cel care a excelat în literatura de călătorie și aventură, lărgindu-și tematica prin abordarea domeniului anticipației științifice. Romanier şi dramaturg extrem de popular, el a scris un mare număr de romane, remarcabile pin mesajele generoase, umane, prin încrederea în triumful dreptății și adevărului, în progresele nelimitate ale științei, fiind scriitorul francez cel mai tradus în întreaga lume. Jules Verne este considerat şi cel mai îndrăgit scriitor din toate timpurile și de toate categoriile de vârstă, din întreaga lume.
Jules Gabriel Verne s-a născut la 8 februarie 1828, la Nantes, în Franţa, fiind fiul procurorului Pierre Verne și al Sophiei Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe, provenită dintr-o familie de navigatori și armatori cu ascendență scoțiană. Jules a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei, ceilalţi fiind Paul (născut în 1829) și alte trei surori – Anna (născută în 1836), Mathilde (născută în 1839) și Marie (născută în 1842).
În anul 1834, Jules va frecventa școala unei anume daoamne Sambin, iar în anul 1835, va intra, alături de fratele său, la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă cu un spirit catolic strict. Se va remarca la materii precum geografia, greaca, latina și muzica – un domeniu care va fi una din pasiunile sale, pentru întreaga existenţă.
În anul 1840, Jules Verne este admis la Petit Séminaire de Saint-Donatien, unde va învăţa şi fratele său, o instituţie despre care viitorul scriitor nu va avea prea multe cuvinte de laudă.
În perioada 1844 – 1846, Jules și Paul intră la liceul Regal, perioadă în care Jules Verne va frecventa „Le Cercle des externes du Collège Royal”, care se ținea în piața Pilori, la librăria lui Père Bodin.
La 29 iulie 1846, după terminarea studiilor de retorică și filosofie, Verne a absolvit bacalaureatul, la Rennes, cu calificativul „foarte bine”.
În anul 1847, pleacă să studieze Dreptul la Paris, la îndemnul tatălui său, care dorea să-i urmeze în carieră. După primul an de Drept, revine la Nantes, unde trăieşte o poveste de dragoste, însă, la scurtă vreme, părinţii fetei decid să-şi căsătorească fiica cu un bărbat mai în vârstă, din cauza viitorului incert al lui Verne. După această dezamăgire, în anul 1848, el va pleca definitiv la Paris, unde se va refugia în dragostea pentru literatură, fiind interesat, mai ales, de scrierile lui Victor Hugo.
Cu sprijinul unchiului său, va frecventa saloanele literare ale doamnelor de Barrere şi Mariani.
Tot în 1848, Jules Verne începe să scrie operete, împreună cu Michel Carre, iar când tatăl său va afla că fiul său se dedică literaturii şi nu Dreptului, îi va anula orice susţinere financiară.
Jules Verne îl va cunoaşte, în cadrul unor saloane literare, pe Alexandre Dumas, care îl va sprijini în lansarea carierei sale literare. Astfel, Dumas îi va prezenta tatălui său, director al Teatrului Istoric, manuscrisul comediei ”Les Pailles rompues”/”Paiele sparte”, conceput de Jules Verne, iar acesta îi va facilita punerea în scenă a operei.
În anul 1851, Verne îl va cunoaşte pe Pierre-Michel-François Chevalier, redactor-şef al revistei ”Musee des familles”, în care îi va publica nuvelele ”Les Premiers Navires de la marine mexicaine”/”O dramă în Mexic” şi ”Un voyage en ballon”/”O călătorie în balon”.
A urmat perioada în care la conducerea Teatrului Istoric au venit fraţii Seveste, instituţia ia numele de Teatrul Liric, iar în perioada 1852-1854, Jules Verne devine secretar al teatrului, având oportunitatea de a-şi vedea puse în scneă scrierile. Este perioada în care Verne va scrie multe piese de teatru, nuvele şi primele eseuri ştiinţifice.
În anul 1857, Jules Verne se căsătoreşte cu Honorine de Viane Morel (1830-1910), o văduvă cu două fiice, Suzanne şi Valentine, şi cu care Verne a mai avut un copil, pe Michel Jean Verne.
A urmat perioada în care a fost angajat la Bursa din Paris, însă pe plan literar încerca să contureze un stil care să împletească elementele ştiinţifice cu cele de aventură.
Întâlnirea cu editorul şi publicistul Pierre Jules Hetzel, avea să reprezinte momentul lansării propriu-zise a lui Jules Verne în cariera literară, iar începând cu anul 1862, a debutat aşa-numita perioadă optimistă a scrierilor sale.
Hetzel îi va facilita publicarea operelor sale în revista ”Magazine d’Education et de Recreation”, în acelaşi timp propunându-i semnarea unui contract pe termen lung – colaborarea dintre cei doi întinzându-se, apoi, pe mai bine de 40 de ani, fiind concretizată în publicarea a peste 60 de scrieri din seria ”călătorii extraordinare”. Era momentul în care Jules Verne a demisionat din fucnţia deţinută la Bursa din Paris, dedicându-se exclusiv literaturii.
În anul 1863, Verne a publicat ”Cinq Semaines en Ballon”/”Cinci săptămâni în balon”, prima carte din seria de ”călătorii extraordinare”, care a fost foarte bine primită de public, aceasta fiind urmată de „Voyage au centre de la terre”/”Călătorie spre centrul Pământului” (1864), „De la terre a la lune”/”De la Pământ la Lună” (1865), „Autour de la Lune”/”În jurul Lunii” (1870), „Vingt Mille Lieues sous les mers”/”20.000 de leghe sub mări” (1870) şi „Le Tour du monde en quatre-vingts jours”/”Ocolul pământului în 80 de zile” (1873).
Verne se va muta, alături de familie, la Amiens, apoi ei au călătorit în Statele Unite, unde au vizitat New York City şi cascada Niagara, apoi s-au aflat pe mare, pe propriul lor vas, vizitând multe ţări europene.
Aceste călătorii au reprezentat sursa de inspiraţie pentru alte apariţii editoriale, volumele ”The Adventures of a Special Correspondent”/”Aventurile unui corespondent special” (1872), ”L’Ile mysterieuse”/”Insula misterioasă” (1874), ”Le Chancellor”/”Cancelarul” (1875), ”Michael Strogoff” (1876), ”Les Indes Noires”/”Indiile negre” (1877) şi ”Un Capitaine de quinze ans”/”Căpitan la cincisprezece ani” (1878). În anul 1881 a publicat ”L’Ecole des Robinsons”/”Școala Robinsonilor”, urmată, printre altele, de „Claudius Bombarnac” (1891), serializat în revista Le Soleil între 10 octombrie și 7 decembrie, apoi în volum pe 21 noiembrie același an, şi de ”L’Archipel en feu”/”Arhipelagul în flăcări” (1884).
În jurul anului 1886, scrierile lui Jules Verne intră în aşa – numita perioadă pesimistă, următoarele scrieri fiind ”Robur le conquérant”/”Robur Cuceritorul” (1886) şi ”Un Billet de loterie”/”Un bilet de loterie” (1886).
În anul 1888, Jules Verne a fost ales consilier local în Amiens, funcţie pe care o va îndeplini în următorii 15 ani.
Va continua să călătorească foarte mult şi să scrie asiduu. A publicat volumele ”Sans dessous”/”Întâmplări neobişnuite” (1889), ”L’Ile a Helice”/”Onsula cu elice” (1895), ”Face au Drapeau”/”În fața steagului” (1896) şi ”Maître du Monde”/”Stăpânul lumii” (1904).
Dacă în activitatea literară, lucrurile evoluau remarcabil, în viaţa personală, Jules Verne era măcinat de o mulţime de probleme: fiul său îi crea probleme din ce în ce mai mari, problemele financiare grave au dus la vânzarea iahtului, mama sa dar şi mentorul şi colaboratorul său Pierre Jules Hetzel au murit, iar Gaston, un nepot al său cu grave probleme psihice a intenţionat să îl ucidă, dar l-a împuşcat în picior, lăsându-l şchiop pentru restul vieţii.
În anul 1902, Jules Verne acorda un interviu publicaţiei „Neue Wiener Zeitung”, în care menţiona: ”Secolul douăzeci a dat naștere unei noi ere. Viața mea a fost bogată în evenimente reale și imaginare. Am văzut multe lucruri deosebite, dar fantezia mea a creat lucruri și mai minunate. Dacă ați ști cât de mult regret că trebuie să închei atât de devreme drumul meu pământesc și să mă despart de viață în pragul unei epoci care ne promite atâtea minuni !”.
Jules Verne a fost distins cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare, în august 1870, apoi, la 24 iulie 1892, este ridicat la rang de ofițer, iar la 11 octombrie 1893, a fost decorat de Prefectul de Somme.
În plină activitate literară, diabetul – care îl adusese aproape de orbire – avea să-i curme existenţa, la 24 martie 1905, la vârsta de 77 de ani. Scriitorul îşi va găsi odihna veşnică în cimitirul La Madeleine din Amiens.
După plecarea sa, numeroasele manuscrise aproape finalizate au fost preluate de către fiul său, Michel, care le va modifica, pe alocuri – în unele cazuri modificând chiar firul narativ, adăugând personaje şi adoptând un stil melodramatic – şi le va publica postum.
Casa editorială Hetzel a continuat să reediteze lucrările lui Jules Verne timp de aproape zece ani după moartea scriitorului, până în 1914, când a fost cumpărată de editura Hachette.
Printre volumele publicate postum se regăsesc „Le Volcan d’or”/”Vulcanul de aur” (1906), „La Chasse au météore”/”Goana după meteor” (1908), „Le Pilote du Danube”/”Pilotul de pe Dunăre” (1908), „Les Naufrages du „Jonathan”/” Naufragiații de pe Jonathan” (1909), „Le Secret de Wilhelm Storitz”/” Secretul lui Wilhelm Storitz” (1910), „Hier et demain”/”Ieri şi mâine” (1910), şi „L’Etonnante aventure de la mission Barsac”/”Uimitoarea aventură a misiunii Barsac” (1919).
Aşa cum aminteam, Jules Verne, precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice, a rămas cel mai tradus scriitor francez, operele sale fiind transpuse în versiuni în peste 140 de limbi, în întreaga lume – unele surse afirmând că, în întreaga lume, au fost realizate circa 4700 traduceri ale operelor sale, în 148 de limbi, Verne fiind al doilea cel mai tradus autor din toate timpurile după Agatha Christie.
Numeroase au fost scrierile lui Jules Verne care au fost traduse şi în limba română, printre acestea aflându-se ”Cinci săptămâni în balon” (1863) – tradusă pentru prima dată în anul 1909, ”De la Pământ la Lună” (1865) – 1933, ”Copiii căpitanului Grant” (1868) – 1940, ”20.000 de leghe sub mări” (1870) – 1949, ”Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873), ”Insula misterioasă” (1874) – 1904, în serial, în suplimentul revistei „Progresele științei”, ”Căpitan la 15 ani” (1878), ”Mathias Sandorf” (1885), ”Robur cuceritorul” (1886), ”Nord contra Sud” (1887), ”Castelul din Carpaţi” (1892) – în 1897, la Sibiu, la editura Cugetarea, în traducerea lui Victor Onişor – , toate extrem de bine primite de publicul din ţara noastră.
Mai mult, România este prezentată în câteva din scrierile lui Jules Verne: în „Kéraban Încăpățânatul” (1882) – unde, în periplul său în jurul Mării Negre, Kéraban trece prin Dobrogea, în „Mathias Sandorf” (1885) – în care castelul contelui maghiar este situat în Transilvania, în „Claudius Bombarnac” (1891) – în care, în vagoanele trenului Marele Transasiatic se află un călător clandestin român, Cincu, plecat să-şi întâlnească logodnica, Zinca, la Pekin, în „Castelul din Carpați” (1892) – în care, întreaga acțiune se petrece în Transilvania şi în „Pilotul de pe Dunăre” (1901) – în care ultima etapă a călătoriei pe Dunăre se desfăşoară între Porțile de Fier şi Delta Dunării.
De asemenea, multe dintre romanele sale au reprezentat surse de inspiraţie pentru numeroase transpuneri cinematografice, începând cu anul 1916, cu ”Vingt Mille Lieues sous les mers”/”20.000 de leghe sub mări”, regia Stuart Paton şi continuând cu ”L’Ile mysterieuse”/”Insula misterioasă” (1929 şi 1961), ”De la terre a la lune”/”De la Pământ la Lună” (1958), ”Voyage au centre de la terre”/”Călătorie spre centrul Pământului” (1959) şi ”Le Tour du monde en quatre-vingts jours”/”Ocolul pământului în 80 de zile” (1956).
Moştenirea lăsată de Jules Verne trece, însă, dincolo de literatură şi de cinematografie, către domeniile ştiinţei şi tehnologiei. Spre exemplu, în anul 1954, Statele Unite ale Americii au lansat primul submarin nuclear, botezat după numele vasului prezentat în romanele lui Verne, ”Nautilus”, iar primul model de vehicul european locuit menit să aprovizioneze Stația Spațială Internațională, a fost botezat „Jules Verne”. Interesul arătat pentru știință și faptul că a abordat în romanele sale teme care aveau să se concretizeze în secolul al XX-lea (zborul pe Lună, submarinul, etc.) îl face să fie mai mult decât un vizionar: pe baza descoperirilor științifice și tehnice, el duce până la capăt consecințele progresului tehnic.
În anul 2005, cu prilejul marcării centenarului dispariţiei lui Jules Verne, Romfilatelia lansa o emisiune filatelică care înfățișa, în cele 4 timbre, ilustrații ale unor povestiri a căror acțiune se desfășoară total („Castelul din Carpați” – cel mai cizelat roman al autorului) sau parțial („Încăpățânatul Keraban”, „Pilotul de pe Dunăre”) pe teritoriul României, sau al căror adevărat erou este un român („Claudius Bombarnac”).