Brandurile româneşti de top traversează o perioadă agitată, pe fondul incertitudinii globale cauzate de pandemie, dar probează rezilienţa caracteristică brandurilor puternice. Este concluzia raportului Brand Finance Romania 50, dat publicităţii astăzi. Astfel, deşi valoarea totală a celor 50 de branduri româneşti de top a scăzut cu 3,7% în 2020, aceasta este cu aproape 50% mai mare decât în 2017, când a fost publicat primul clasament şi, în plus, 45 de branduri din topul iniţial sunt încă acolo.
Reporter: Mihaela Dumitrescu – Brandul auto Dacia îşi menţine poziţia de lider în clasamentul Brand Finance Romania 50 pentru al cincilea an la rând, chiar şi după o scădere semnificativă a valorii, cu 18% faţă de anul trecut. Următoarele locuri sunt deţinute de eMAG şi Dedeman, cel din urmă rămânând cel mai valoros brand deţinut integral de antreprenori români. O singură schimbare în componenţa TOP TEN în acest an, brandul Catena urcă pentru prima oară între primele zece, după o creştere cu 15% a valorii, iar Bitdefender coboară deocamdată pe locul 11. Clasamentul celor mai valoroase 10 branduri româneşti este completat de: Banca Transilvania, Petrom, DIGI, BRD, Electrica SA şi BCR. Datele mai arată că cea mai rapida ascensiune în acest an revine brandului de retail farmaceutic Farmacia Tei, care a urcat 11 locuri, până pe 37, după o creştere notabilă cu 30% în valoare. Valoarea unui brand este beneficiul economic net pe care l-ar obţine un proprietar prin licenţierea brandului pe piaţa liberă./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie