Pentru prima dată în istoria Rusiei moderne, trei submarine nucleare ale Flotei Maritime Militare au ieșit împreună în gheață, a raportat comandantul-șef al Flotei Maritime Militare, amiral Nikolai Evmenov, comandantului suprem al Forțelor Armate ale Rusiei, Vladimir Putin. Grosimea gheții a fost de un metru și jumătate. Unul dintre purtătorii de rachete cu energie nucleară a efectuat o lansare de torpile. După lansare, torpila a fost ridicată la suprafață într-o copcă special echipată. Exercițiul s-a desfășurat în cadrul expediției arctice „Umka-21” care a început pe 20 martie, sub conducerea comandamentului general al Flotei Maritime Militare a Rusiei. Expediția este unică în istoria modernă și contemporană a Rusiei, a arătat președintele Vladimir Putin. În cursul expediției au fost confirmate „capacitățile ridicate de luptă ale armamentului național, fiabilitatea acestuia în timpul funcționării în condiții extreme”, a mai arătat comandantului suprem al Forțelor Armate ale Rusiei. La expediția arctică „Umka-21” au participat peste 600 militari și personal civil, aproximativ 200 de modele de armament, de tehnică militară și specială. În zona expediției temperatura medie este de minus 25-30 grade Celsius, vântul în rafale atinge 32 de metri pe secundă./snicolau/ovidiu
www.ria.ru – 26 martie