Peste 5.800 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate ieri în țara noastră, din aproximativ 37.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat tot la București, 864; au fost anunțate, de asemenea, 162 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 1.373 de pacienți. A continuat însă și campania de vaccinare, ieri fiind imunizate peste 58.000 de persoane; s-au înregistrat 138 de reacții adverse. De astăzi au intrat în vigoare noile măsuri pentru combaterea pandemiei coronavirus. Astfel, în zonele unde incidența este mai mare de 4 la mia de locuitori circulația populației în zilele de vineri, sâmbătă și duminică se face doar până la ora 20:00. Tot în aceste zile magazinele se închid la ora 18:00, iar acolo unde arată de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori restricțiile se aplică pe parcursul întregii săptămâni. În București autoritățile au prevăzut și alte recomandări pentru evitarea aglomerației în mijloacele de transport în comun, pieţe și mall-uri.
Alin Stoica, prefectul capitalei: Cu privire la transportul în comun, în primul rând obligativitatea ca toți călătorii să fie informați despre necesitatea de a purta mască. La STB se prevede obligativitatea respectării circuitului de intrare prin uşa din față, ieșire pe ușa din spate; urmărirea în timp real a aglomerației; la Metrorex, de asemenea, trebuie urmărită aglomerarea și călătorii trebuie informați şi îndrumați, în așa fel încât să se evite aglomerarea. În marile magazine, de tip mall, se instituie obligativitatea de a se respecta o cotă de 7 metri pătrați pentru fiecare persoană. Pentru vaccinare, evident se pot depăși orele prevăzute pentru deplasarea în afara locuinței. În piețe, să folosească la jumătate capacitatea de persoane pe care le pot fi deservi.
Realizator: Potrivit prefectului București, cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici. De asemenea, scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă dacă persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.#HUN/cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie