Premierul Florin Cîțu a anunțat mai multe măsuri după protestul de la metrou

Premierul Florin Cîțu a anunțat mai multe măsuri după protestul de la metrou, subliniind că nu va permite șantajul unui grup de oameni organizați în stil mafiot. Şeful Guvernului a apreciat că se impune recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați și constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor.

Metrorex va trebui să stabilească cine a participat la acțiunea ilegală și să reducă salariul acestora cu o zi. Premierul a mai spus că instituțiile statului trebuie să îi ajute pe cetățeni și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală, sesizări penale fiind deja făcute – a scris premierul într-un mesaj pe Facebook.

El a precizat că orice negociere care va urma va fi făcută cu respectarea strictă a legii. Circulația trenurilor de metrou a fost blocată vineri de un protest al unor sindicaliști în stația Piața Unirii, aceștia coborând în tunel pe calea de rulare și împiedicând pornirea la timp conform programului normal a trenurilor de pasageri./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie