Astăzi, 29 martie 2021, România, împreună cu Republica Moldova, au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.
Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naționale de experți din România și Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de către Ministerul Culturii din România. Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experți, profesori ai Facultății de Litere a Universității București, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” , al Academiei Române, dar și cercetători și muzeografi ai Muzeului Național al Țăranului Român, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu și Muzeul de Etnografie Brașov.
În perioada 2020-2021, experții din cele două țări au desfășurat o activitate susținută de documentare, cercetare, filmare și repertoriere a purtătoarelor de competențe din mai multe zone. Au fost astfel urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova.
Elementul „Cămașa cu altiță” figurează în Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România, vol. 1, 2009, ediție tipărită și online. În luna ianuarie 2021, s-a elaborat documentul de înscriere a elementului de patrimoniu cultural „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România” în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu. Acesta a fost realizat de experți din cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, în colaborare cu specialiști cercetători științifici, etnologi și teoreticieni de artă.
Fișa de Inventar a Artei cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România a fost inclusă în Inventarul Național al elementelor Patrimoniului Cultural Imaterial Pentru România, organismul științific de specialitate din cadrul Institutului Național al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii.
Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României, vol. IV, Portul.
De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor.
Sunt prezentate etimologia cuvântului altiță, diversitatea regională a elementului, cu menționarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităților de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice și a cromaticii.
Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămășii cu altiță, funcției sale comunicaționale, stării actuale a elementului, precum și cadrului general de protejare, conservare și salvgardare a acestuia, cu măsurile generale și punctuale.
Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele și cromatica s-a făcut spațial și temporal. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămășii cu altiță au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei și au oferit detalii semnificative cu privire la existența vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămășii cu altiță pe teritoriul României și în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune și apartenență. Totodată, în dosar sunt menționate măsuri și strategii de conservare, protejare și salvgardare a elementului, precum și riscuri în legătură cu elementul și practicanții.
Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.
Mai multe informații despre Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România: https://patrimoniu.ro/images/imaterial/camasa-altita/camasa-altita.pdf
RADOR – 29 martie