Acord semnat între România şi Italia privind transplantul pulmonar

Realizator: În fiecare an, cinci români care au nevoie de transplant pulmonar vor putea să facă operația în Italia. Un acord în acest sens a fost semnat de autoritățile din cele două state. Potrivit ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, acest tip de intervenție se făcea în țara noastră doar la Spitalul Sfânta Maria din capitală, dar acesta nu mai are acreditare și nici nu a fost cerută alta.
Vlad Voiculescu: Prin acest acord oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia. Vorbim despre zece centre de transplant. Sunt cei câțiva pacienți aflați pe lista de așteptare în România și ceilalți, care cu siguranță încă nu au ajuns dintr-un motiv sau altul pe lista de așteptare. Ne așteptăm să fie mai mulți pacienți care să aibă nevoie de transplant pulmonar. Vor putea să intre pe o listă de așteptare alături de cetățenii italieni. Avem, de asemenea, discuții avansate cu un centru de transplant din Franța pentru a primi pacienţi români. De asemenea, pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialiști pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonar aici în România.
Realizator: Președintele Agenției Naționale de Transplant, Radu Zamfir, a precizat că accesul pacienților la centrele de transplant din Italia este înlesnit și de oferirea unui organ din România, după cum prevedea acordul. În prezent, pe lista de așteptare se află șase persoane care au nevoie de transplant pulmonar – transmite reporterul RRA Adriana Turea./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 martie)