Averea celor mai bogăți ruși a crescut cu 1,37 miliarde de dolari în luna ianuarie 2021, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, potrivit Bloomberg Billionaires Index (BBI). După cum a menționat sursa citată, din rândul rușilor incluşi pe lista BBI, cel mai bogat rus este unul dintre principalii proprietari ai Norilsk Nikel, Vladimir Potanin. Averea sa a crescut cu 704 milioane de dolari, ajungând la 30,7 miliarde de dolari. Pe locul al doilea s-a situat rusul Leonid Mihelson, care este unul dintre proprietarii Novatek. El a pierdut 403 de milioane de dolari, în momentul de faţă averea sa fiind estimată la 24,4 miliarde de dolari. Locul al treilea a fost ocupat de Vladimir Lisin, principalul beneficiar al NLMK. Averea sa a crescut cu 358 de milioane de dolari, ajungând la 24,2 miliarde de dolari. De asemenea, printre primii zece oameni de afaceri cei mai bogați din Rusia se numără Aleksei Mordaşov (- 994 de milioane de dolari, 22,1 miliarde de dolari), Alişer Usmanov (- 69 milioane de dolari, 21 miliarde de dolari), Roman Abramovici (- 126 milioane de dolari, 18,3 miliarde de dolari), Andrei Melnicenko (+ 25,4 milioane de dolari, 18,1 miliarde de dolari), Vagit Alekperov (+ 672 de milioane de dolari, 18 miliarde de dolari), Gennadi Timcenko (- 145 milioane de dolari, 16,5 miliarde de dolari) și Viktor Vekselberg (+ 126 milioane de dolari, 16,2 miliarde de dolari)./vdraguta/ilapadat
(www.ria.ru – 31 martie)