În Franta vor fi aplicate de luni, dupa Paştele Catolic, măsuri sporite de prevenire a răspândirii noului coronavirus la nivel naţional, dar nu este vorba de o izolare precum cea de acum un an – a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, cu puţin timp în urmă. Vor fi strict limitate deplasările între regiuni, fiind permise ieşirile în aer liber pe o rază de 10 kilometri de domiciliu. Este menţinută interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, între orele 19:00 şi 6:00 dimineaţa, magazinele nealimentare vor fi închise, iar telemunca va deveni regulă. Pentru că a crescut numărul de cazuri depistate în şcoli, a fost decisă, pentru următoarele patru săptămâni, o schemă combinată de vacanţă, şcoală la distanţă şi apoi revenire treptată, începând cu gradiniţa şi clasele primare. Preşedintele Emmanuel Macron mizează pe accelerarea vaccinării, mai ales că în curând, Pfizer şi Moderna vor începe producţia în Franţa şi în alte ţări europene, ne-a transmis corespondenta noastră la Paris, Daniela Coman./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 martie