De vineri până duminică, poliţiştii şi militarii ungari au reţinut 385 de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria – a transmis Inspectoratul General al Poliţiei din Ungaria, pentru agenţia de presă MTI. Conform statisticii publicate pe portalul poliţiei, poliţiştii şi militarii ungari au reţinut vineri 139 cetăţeni străini aflaţi ilegal pe teritoriul ţării, sâmbătă 108 iar duminică 109, pe care i-au escortat înapoi la graniţă şi i-au returnat peste fromtieră. Pe tronsoanele de frontieră cu România, Croaţia şi Ucraina au fost reţinuţi 29 de migranţi.
Săptămâna trecută, pe teritoriul ţării au fost reţinuţi 783 de migranţi, care ulterior au fost escortaţi înapoi la frontieră. În săptămâna precedentă, 22-28 martie, numărul persoanelor reţinute a fost de 760. La frontierele comune cu România, Croaţia şi Ucraina săptămâna trecută au fost prinşi 88 de migranţi. Autorităţile ungare au demarat cercetări împotriva a şapte suspecţi de trafic de persoane – reiese din informarea poliţiei./ademeny/cvanatoru
MTI – 5 aprilie