Compania Metrorex a început să evacueze și să demoleze spațiile comerciale amplasate ilegal la metrou. Reporterul nostru, Alexandru Lancuzov, este în stația de metrou Ștefan cel Mare și ne spune ce se întâmplă acolo. Bună dimineața, Alex.
Reporter: Demolarea magazinelor a început la stația de metrou Ștefan cel Mare. Metrorex a constatat că aceste spații comerciale nu au autorizație de construire, nici aviz ISU de securitate la incendiu și îngreunează circulația călătorilor. În plus, contractul între Metrorex si firma sindicatului care închiriază aceste spaţii a expirat.
Demolarea se face cu personal Metrorex și cu angajaţi de la ADP sector 2 – este aici şi primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, care a explicat acțiunea ca fiind o eliberare a domeniului public al statului.
Au venit și comercianții. Ei sunt foarte nemulţumiţi şi consideră că acţiunea este un abuz, pentru că pe rolul instanțelor sunt două procese. Sunt peste 300 de magazine la metrou, iar chiria din aceste spații comerciale este de 7-8 milioane de lei pe an, firma sindicatului încasând mai mult decât Metrorex. Vă reamintesc că somațiile pentru eliberarea spațiilor comerciale au fost trimise încă din 25 martie, pentru ca, a doua zi, sindicatul de la metrou şi angajații de la metrou să blocheze circulația ramelor o zi întreagă./csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie