Organizarea Serviciului Sanitar al Armatei Române cuprinde Posturi de Prim Ajutor, Ambulanţe Divizionare, Spitale de Campanie şi Spitale de Zonă Interioară · P.P.A. există în fiecare batalion/regiment, la 800-1000 de metri faţă de prima linie de foc, în corturi, clădiri sau sub cerul liber · A.D. sunt formaţiuni mobile, la 4-8 kilometri de linia frontului şi se deplasează cu autosanitare sau căruţe · S.C. sunt amenajate în corturi sau clădiri, sunt deplasate cu căruţe, au medici chirurgi care fac intervenţiile ce nu se puteau face la A.D. · S.Z.I. se află organizate în spitale militare existente în timp de pace, în sanatorii civile, în şcoli, internate, mănăstiri · în 1942, numai la Spitalul Militar „Regina Elisabeta” din Bucureşti sunt trataţi aproape 700 de răniţi.
Odessa, colecţia Muzeului Naţional Militar „Regele Ferdinand I”
Dr. Radu Petre Damian era în ajunul intrării României în război doar un proaspăt absolvent al liceului, nu apucase să ajungă la Facultatea de Medicină. După intrarea în război avea să lucreze la Spitalul Militar Central „Regina Elisabeta” şi apoi la Compania a II-a Sanitară, pe frontul estic.
„Pe lângă fiecare corp de armată exista o Companie Sanitară, asta era unitatea mare. Compania Sanitară avea rolul următor: ca, în timp de război, să organizeze şi să mobilizeze spitalele de campanie, adică spitalele care trebuie să urmeze războiul. Şi atunci, şeful de la [secţia] chirurgie a III-a, colonelul Mihăilescu, a fost mobilizat ca să înfiinţeze, ca şef de comandă, Spitalul II Campanie Cruce Roşie – Cruce Roşie, pentru că aici, în locul asistentelor, surorilor, a venit o echipă pe care o dădea Crucea Roşie Română. Şi la Spitalul II Campanie de Cruce Roşie şefa asistentelor era doamna Filipescu, soţia lui Grigore Filipescu, politician mare. Şi atunci, spitalul se detaşa la Compania Sanitară. […]
Eu am fost luat de la Spitalul <Regina Elisabeta>, detaşat la Compania a II-a Sanitară, în vederea încadrării în Spitalul 22 Campanie Cruce Roşie. După ce s-a înfiinţat, după ce s-a organizat, după ce s-a dotat, a venit ordinul Marelui Stat Major de plecare. Şi am plecat! Prima dată am plecat la Călăraşi. La Călăraşi aveam la dispoziţia noastră automotoarele sanitare care erau formate din unul sau două vagoane care aveau circulaţie foarte rapidă… nu ţineau de Căile Ferate. Şi de aici, zonele de etapă… am urmărit frontul mult timp, ca după aceea, când s-a întors [frontul], în ’44, ne-au obligat ca să ne întoarcem şi de-aicea încolo să urmăm trupele noastre, în partea de vest. Ştii, niciodată un popor nu a fost ca noi, ca să faci două războaie într-unul! Tu eşti cu unii, apoi cu ăilalţi. De-aia, nemţii nici acum nu au uitat această duplicitate…
Dar când frontul s-a deplasat spre Răsărit, l-aţi urmat şi dumneavoastră în afara graniţelor?
Până la Tiraspol… Şi, după aia, după aia s-a întâmplat ceva! De aici încolo nu prea mai ţin minte… s-a cuplat cu Spitalul II Campanie Cruce Roşie, care era cu Balaban, doctorul Balaban la comandă, şi noi ne-am întors în ţară. Ne-am întors în ţară cu spitalul, dar, din nou, am revenit la Călăraşi… nu, n-am mai revenit la Călăraşi, la Călăraşi am primit ordin ca să ne ducem la Argeş. Eu, în timpul ăsta, am fost lăsat în permisie, mi s-a dat o permisie şi am plecat la Buzău.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1999]
