Protest ale asociațiilor de elevi față de situația actuală a educației din România

Mai multe asociații de elevi din țară anunță că vor protesta astăzi față de situația actuală a educației din România. Totodată, ei le solicită guvernanților începerea noului an școlar la 1 septembrie și garantarea unui număr minim de zile de școală. Reprezentanții elevilor vor să depună la oficiile poștale câte un colet care va ajunge la Administrația Prezidențială. Astfel de acțiuni sunt anunțate în mai multe județe. De asemenea, Asociația Elevilor din București și Ilfov se va afla în această dimineață în fața Administrației Prezidențiale pentru a depune pachetul. Conținutul acestuia nu a fost dezvăluit de asociațiile de elevi, acest lucru urmând să fie făcut astăzi./eradu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 aprilie)