Compania de Drumuri anunță că de mâine vor începe lucrări de reparații la Podul de la Azuga, pe DN1. Circulația autovehiculelor de până la 7,5 tone, precum și a celor care asigură transport de persoane se va desfășura atât pe podul reparații, cât și pe unul provizoriu, în timp ce vehiculele care depășesc această greutate vor circula doar pe DN 1A, prin Cheia și Săcele. Practic, traficul greu care este acum permis pe Valea Prahovei exclusiv pe timpul nopții va fi interzis total pe acest tronson. Podul de la Azuga de pe DN1 a fost construit în urmă cu 100 de ani, iar reparațiile programate pentru acum doi ani au fost amânate din cauza unor neînțelegeri cu furnizorii de utilități. Lucrările care încep mâine ar trebui să se încheie în luna decembrie. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)/ilixandru/dstanesc